Hotel Kavalari
Hotel Kavalari din Santorini
Am stat in hote Kavalari din Santorini, cel mai grecesc hotel din Grecia posibil si in care am fost vreodata. Pentru ca este greu sa gasesti asa ceva. Este greu sa gasesti un hotel bun, rezonabil ca pret ( in zona asta camerele pot ajunge la 1000 de euro/noapte ) si liber ( mai ales liber ) in Fira sus pe Caldera. Ei au facut asta posibil cu putin timp inainte de a pleca si au facut posibil si acest articol despre Hotel Kavalari. Sunt unii dintre cei mai buni cu care am lucrat vreodata si pentru asta-i recomandam cu caldura tuturor.
Hotel Kavalari este situat pe Caldera. Adica fix pe coasta din Fira. Privelistea asupra marii este de-a dreptul senzationala si in golf ancoreaza vasele de croaziera ce viziteaza insula. Plin de plante care contrasteaza cu cladirile vopsite albastru cu alb, cu scari ce duc din terasa in terasa pana jos si camere ce te trimit in povestile grecesti vechi, Kavalari este cel mai spectaculos hotel in care am stat. Si am vazut multe in calatoriile noastre.
Este spectaculos pentru ca au o funie la intrare ce opreste vizitatorii ce nu sunt oaspeti ai hotelului si vor musai sa intre pentru poze, cei pe care poti sa-i vezi totusi cum fac selfieuri de sus, pentru camerele amenajate traditional care te duc parca in satul acela din Stapanul Inelelor unde traiau cei mici de statura, este spectaculos pentru apusul din fiecare seara peste vulcan, pentru mesele de unde poti admira panorama, pentru jacuzzi-ul de unde vezi corabii cu panze in larg, pentru straduta stramta de jos pe unde trec magari, pentru plantele superbe, pentru alb/albastrul omniprezent si pentru micul dejun grozav!
Hotelul este situat in centrul statiunii, vis a vis de biserica are din oras, dispune de wi-fi gratuit si are vedere panoramică la Marea Egee şi la portul vechi. Camerele şi apartamentele de la Kavalari se deschid spre terase comune şi oferă aer condiţionat şi un decor tradiţional, realizat cu mobilier din lemn şi obiecte locale. Fiecare are un TV cu canale prin satelit şi un frigider, iar unele includ o chicinetă şi o zonă de relaxare. În baie veţi găsi un uscător de păr şi papuci. Terasa deschisă are vedere la Marea Egee, iar aici puteţi savura un mic dejun continental, care include suc proaspăt de portocale, preparate locale şi fructe. La câteva minute de mers pe jos de hotel veţi găsi restaurante, taverne şi baruri
Am avut o camera dubla care avea parter si etaj si arata cam asa.
Construit in stanca, coborand abrupt pe munte, din terasa in terasa, cu plantele si mesele unde poti sa savurezi o cafea sau un suc nu te face sa simti greutatea urcusului treptelor sale.
Am intalnit turisti din Australia si din Emirate fascinati de frumusetea insulei si ca sa intelegeti exact, in golf stationeaza vasele de croaziera ce vin in Santorini tocmai pentru ca locul este splendid. Iar tu stai fix in mijloc. Ce ti-ai putea dori mai mult?
Albastrul combinat cu alb. Albastrul marii combinat cu cerul. Verdele plantelor cu petele rosii ale florilor care sunt peste tot transforma hotelul intr-o poveste. Este un vis de vara din Cyclade. Iar apusul este…cum il vedeti!
Hotel Kavalari nu epateaza. Te primeste insa si te tine in brate cu caldura. E usor sa te obisnuiesti cu asta si atat de greu sa pleci…
Daca ti-ai pus in planuri sa ajungi in Santorini, du-te directbooking.ro si cere o camera la acest hotel. Iti garantam ca o sa fie o experienta aproape perfecta!