EVENIMENTE

ZAZ revine la București pe 29 ianuarie: concert-eveniment la Sala Palatului

ZAZ – Artista franceză se întoarce în România după show-ul sold out de acum doi ani

ZAZ revine în România pe 29 ianuarie, pentru un concert mult așteptat la Sala Palatului din București. Artista franceză se reîntâlnește cu publicul român la doar doi ani după show-ul sold out care a confirmat popularitatea sa constantă pe scena muzicală europeană.

Isabelle Geffroy, cunoscută sub numele de scenă ZAZ, este originară din Tours, Franța, și și-a început cariera muzicală în anul 2001. Stilul său inconfundabil îmbină influențe de jazz, funk și soul, cu o energie autentică și o voce ușor recognoscibilă, care i-au adus rapid succesul internațional.

Până în prezent, ZAZ a lansat cinci albume de studio, recompensate cu multiple discuri de Aur, Platină și Diamant, devenind una dintre cele mai de succes artiste din Franța. Cel mai recent material discografic, „Isa”, lansat în octombrie 2021, a intrat în peste zece topuri muzicale din Europa. Titlul albumului reprezintă o prescurtare a prenumelui artistei și marchează o etapă personală și artistică importantă din cariera sa.

Printre artiștii și compozitorii care au influențat-o de-a lungul timpului, ZAZ îi menționează pe Antonio Vivaldi, Ella Fitzgerald și Édith Piaf, nume care se regăsesc subtil în profunzimea și expresivitatea muzicii sale.

Prețuri bilete

  • Earlybird (primele 200 de bilete din fiecare categorie):
    VIP – 359 lei | Cat. A – 279 lei | Cat. B – 249 lei | Cat. C – 199 lei
  • Presale:
    VIP – 379 lei | Cat. A – 299 lei | Cat. B – 269 lei | Cat. C – 219 lei
  • Presale 2 & Acces:
    VIP – 400 lei | Cat. A – 350 lei | Cat. B – 300 lei | Cat. C – 250 lei

Biletele sunt disponibile în format electronic pe www.iabilet.ro, în magazinele Flanco din toată țara, la Magazinul Muzica din București și pe terminalele SelfPay. Online, plata se poate face cu cardul, Revolut Pay, PayPal, carduri de tichete culturale Sodexo, Up și Edenred, pe factura Vodafone sau Orange, sau în rate cu carduri de credit acceptate.
La prețul biletelor se adaugă comisioanele agenției de ticketing, iar prețurile pot fi influențate de dynamic pricing.

Concertul ZAZ – Sala Palatului este un eveniment organizat de BestMusic Concerts.