Am vizitat diaspora de 1 Decembrie

Anul acesta de 1 Decembrie, inspirat de un tanar din Spania, Rumanol pe numele de scena, am fost sa vad ce inseamna pentru diaspora 1 Decembrie – Ziua Nationala Romaniei, dincolo de facebook si horele facute pentru a da bine on line. E greu de spus ce inseamna astazi 1 Decembrie pentru diaspora si cat de mult conteaza aceasta zi in strainatate… Am simtit mai mult starea normala de zi cu zi decat Ziua Nationala. De la “sarbatorim romaneste” la “nu avem timp pentru ca muncim” am gasit in Mica Romanie din Castellon o multime de sentimente de toate felurile.

Castellon este un oras in Spania, aproape de Valencia ca pozitie si cu vreo 170.000 de locuitori. Mi l-am imaginat mult mai mic dar este destul de mare, curat si cochet. In toata zona Castellon sunt vreo 50-60.000 de romani iar in oras sunt vreo 20.000 din datele oficiale. Probabil mai multi neoficial. Fiind comunitatea straina cea mai mare din oras, au reusit sa influenteze oarecum traiul celor de aici. Au rasarit magazine cu specific romanesc, baruri sau restaurante unde se serveste mancare traditional romaneasca si intalnesti la tot pasul oameni care discuta intre ei in romana. Aici am decis sa merg pentru a afla cum se vede si cum se sarbatoreste Ziua Nationala a Romaniei in afara Romaniei. Un oras nu mic dar nici mare, un loc unde poti ajunge sa cunosti romani fara sa-i cunosti de dinainte.

Daca in tara, in ultimii ani, 1 Decembrie a inceput sa se serbeze tot mai fastuos si spiritul festiv si national sa fie tot mai puternic, in Mica Romanie din Castellon, lucrurile stau putin diferit. Festivul este inlocuit de privitul la televizor al paradei de acasa, o masa in oras cu cei apropiati, munca si cam atat. Nu am reusit sa aflam daca a fost ceva organizat de Consulatul Romaniei cu toate ca ne-am interesat. Probabil au considerat ca nu e cazul si si-au luat doar liber. 

Avionul plin de romani care discutau orice numai despre 1 Decembrie nu, ne-a pregatit scena si nu ma asteptam sa gasim un oras in sarbatoare dar nici nu mi-am imaginat ca nu o sa existe nici macar un semn ca totusi este Ziua Nationala a celei mai importante comunitati de straini. 1 Decembrie in Castellon nu inseamna mai nimic pe strada. Am gasit un oras ce isi vedea lin de treburile sale intr-o zi de sambata racoroasa pentru ei. Putine magazine deschise, putina lume pe strada si nimic interesant de facut in centru. Spania relaxata in prima zi dintr-un weekend banal. Mai jos gasiti cateva povesti despre ai nostri, cei care si-au luat viata in piept pe alte meleaguri si au dus acolo o parte din sufletul nostru al tuturor.

Primul impact a fost negativ in Mica Romanie

Pentru ca trebuia sa plecam de undeva am decis sa mergem la unul dintre magazinele romanesti din Castellon. Se numeste Gustul de acasa, este ca o bacanie de pe vremuri unde gasesti de toate iar domnisoara dinauntru nu a parut deloc bucuroasa cand a auzit cine suntem si ce vrem. Primea marfa, o aranja si lucrul acesta i s-a parut mult mai important decat sa ne acorde cateva minute. I-am cerut voie sa facem cateva poze daca nu ei macar in magazin iar raspunsul a fost negativ. Nu o pot condamna pentru nimic. Se temea ca patroana o sa se supere, avea treaba si intr-un final 1 Decembrie si cateva cuvinte despre asta nu insemna nimic pentru o persoana ocupata cu munca ei. Am vrut macar sa ne dea cateva informatii despre un alt loc unde am putea merge insa nici macar acest lucru nu a putut face. Ca in orice loc al lumii, intalnesti oameni si oameni. Nu am plecat cu gandul ca “uite ce romanca” ci am plecat cu gandul ca “nu am fost deloc pe aceeasi unda” si cu o oarecare teama ca totul va fi un fiasco. Oare asa ne vor primi toti?

Neavand o tinta precisa am luat-o spre centru si intamplarea a facut sa dam peste Cristi.  L-am intrebat in engleza cum ajungem in centru si ne-a raspuns, apoi auzindu-ne ca vorbim in romana a vorbit si el in romana. De la refuzul categoric din prima incercare am nimerit la cineva care a avut toata disponibilitatea sa stea de vorba cu noi. Cristi detine un bar impreuna cu sotia lui care este localnica, a ajuns in Spania impreuna cu parintii sai si daca acestia considera Romania ca fiind tara lor, pentru el este mai mult ca un loc unde vine in vacanta din timp in timp. Legaturile sunt slabe, crescut fiind de mic in Spania si viata se desfasoara in ritmul iberic.

1 Decembrie in barul unde lucreaza alti doi/trei romani alaturi de un ucrainian este doar o zi din calendar si daca parintii au stat la televizor si au urmarit parada de acasa, el a muncit. In stanga sunt parintii lui Cristi, Cristi in dreapta isi tine sotia in brate iar in mijloc este Mioara, una din angajatele romance din restaurant. Am baut o cafea aici si daca la parinti am simtit ideea de Sarbatoare nationala, la Cristi acest lucru a fost mai putin intens, ziua fiind relativ banala.

Indrumati de Cristi am plecat spre Bar Restaurant Valencia, un restaurant cu mancare traditional romaneasca unde Vali, alaturi de ai lui, alearga sa serveasca atat romani cat si spanioli. Rar am vazut oameni care sa munceasca atat de mult cu zambetul pe buze. O echipa de trei oameni tineau peste 30-40 de persoane la mese. Cu ciorbe romanesti, salata de vinete, papanasi si mici. Aici am vazut ceva ce a fost surprinzator. Era clar ca se cunosc intre ei majoritatea si din timp in timp, cate o persoana de la masa se ridica si venea in bucatarie pentru 5-10 minute si dadea o mana de ajutor. Apoi se reintorceau la mesele lor si continuau sa petreaca timpul cu cei de langa ei. Ca la o masa in familie cand la bucatarie ajunge si mama soacra si nora dar si matusa.

Aici am stat de vorba cu Mircea, plecat din Romania de 21 de ani. Cu doi copii mari, studenti, ce nu isi pot imagina viata in Romania ci au planuri de Australia. Nici Mircea nu isi vede viitorul acasa in Romania ci acolo. Oamenii acestia si-au facut o viata independenta de tara unde s-au nascut. Au o echipa de fotbal amator, muncesc in Castellon sau daca afacerile nu mai merg bine pleaca pentru scurte perioade in Anglia, Germania sau alta tara. Sunt mult mai fluizi, relaxati si independenti decat cei ramasi acasa, prinsi intr-un post la un anumit job. Mircea a fost extrem de deschis si cald cu o filozofie de viata asezata si relaxata. Fara patima ne-a vorbit despre cat de bine a fost la inceput, cum s-au stricat lucrurile si a fost nevoit sa munceasca apoi prin alte tari din vest, cum s-a intors si lucrurile-i ajung. Este probabil unul dintre marile avantaje ale vietii din vest – grija zilei de maine a disparut. Dar nu sunt sigur ca se aplica la toti…

Chiar langa barul restaurant Valencia, practic perete in perete este Carnataria. Un magazin traditional romanesc unde Gabi este raspunzatoare pentru tot ce se intampla acolo. De la marfa la clienti. Bucuresteanca, licentiata, cu un copil de 8 ani la scoala, zambitoare si vorbareata. Clienti majoritari romani dar si spanioli. Venitul acasa este exclus in special pentru ca vrea sa construiasca un viitor copilului acolo si am simtit-o extrem de neincrezatoare in scoala de acasa. Are dreptate intr-un fel. Ea a fost cea care ne-a povestit si despre greutatile de aici. Despre partile pe care putini le pomenesc. Chiriile, acomodarea de la inceput, relatiile cu localnicii, locul de munca greu de gasit si pastrat, cele doar 4 luni de concediu de maternitate, greutatea de ati echivala studiile superioare. Nu e totul roz in diaspora.

Ultima oprire a fost la Diana. La cofetaria Dianei, pe numele ei Dulce Decorados. Cu un bebe mic, altul pe drum si o filozofie de viata de tip ardelenesc. Ce ne-a surprins a fost modalitatea in care statul spaniol a ajutat-o sa deschida mica afacere. Daca vii cu un plan de afaceri bun, statul iti plateste toata suma pe care o poti lua in somaj deodata ca sa pornesti la drum. Nu este o suma uriasa dar nici de neglijat. Mi s-a parut genul de masura ideala pentru cei care isi doresc sa traiasca pe picioarele lor. Cozonaci, torturi la comanda, prajituri dulci, sarate, langosi si nevoia de cel putin inca o persoana care sa o ajute in bucatarie. Speranta ca totul va merge bine si ceea ce am vazut la toti – dorinta de a munci!

Cum e in diaspora daca nu esti in vizita?

Cred ca diaspora este cu adevarat Mica Romanie. Cu bune si cu rele. Nici nu e greu de tras concluzia asta. Intr-un final, 90% din diaspora are educatia de acasa, chiar daca e influentata de traiul de unde s-au mutat. Asa cum spuneam, cred ca principalul avantaj este ca grija zilei de maine la modul financiar nu mai exista chiar daca sunt convins ca nu se aplica in totalitate celor plecati. Cei cu care am reusit sa discut au recunoscut ca banii, chiar daca sunt totusi importanti, nu au non valoarea de acasa si se descurca bine financiar. Toti…dar absolut toti, au adus vorba despre cat de scumpe li se par lucrurile in Romania si cat de repede se duc banii cand vin acasa. Nu a spus nimeni ca este perfect dar nici nu a zis cineva ca vrea sa se intoarca. Toate greutatile de acolo par mai usor de dus atunci cand esti ajutat de modul civilizat de trai si de sentimentul ca esti in siguranta in acel loc.

S-au schimbat cei din diaspora. S-au schimbat mult de cand au plecat de acasa. Au trecut de iluziile unei vieti usoare, muncesc cum doar in putine locuri de acasa se munceste si au o dorinta nebuna de a reusi… Apoi, nu numai ca nu vor sa se intoarca dar sunt extrem de critici cu lucrurile mai putin bune de acasa pentru ca au termen de comparatie. Sunt pretentiosi si pretind ca si in Romania lucrurile sa mearga asa cum s-au obisnuit unde traiesc. Infrastructura, guvernul, serviciile publice, sanatatea, confortul, civilizatia. Le considera de la sine intelese si accepta cu greu ca acasa e diferit. Pe de alta parte, putini reusesc sa se rupa cu adevarat si trag de fiecare lucru ce-i leaga de acasa. De la rudele de acasa la canalele tv romanesti, de la mersul la alegeri la primirea de vizite ale celor de acasa. De la pachete si bani ce se trimit in tara pana la facebook-ul in proportie covarsitoare roman. Toti isi doresc ca Romania sa fie ca tara in care stau! Si chiar si asa nu cred ca s-ar intoarce… Deja viata lor e prea legata de ce au acolo. Si chiar daca nu e un rai unde au plecat ei si exista  probleme si acolo, exista si acolo griji si necazuri…viata e mai asezata si iti poti face planuri pe termen lung.

Diaspora peste 30-40 de ani nu va mai exista. Cei care au plecat vor imbatrani, se vor stinge sau in cazurile bune se vor intoarce. Cei care se nasc acolo, indiferent ca e Spania, Italia, Anglia sau aiurea in lume vor fi cetatenii tarii respective. De origine romani dar cu legaturi din ce in ce mai slabe cu Romania. Povestile lor vor fi despre parinti sau bunici care au plecat din Romania cu zeci de ani in urma. O comunitate romana asa cum sunt cele irlandeze sau italiene de prin Statele Unite ale Americii. Romani doar prin cei din trecut.  Ar trebui sa profitam acum de ceea ce au invatat cei plecati! Sa profitam de sentimentele lor, de dorul lor de casa, de dorinta lor de a face lucrurile mai bine si sa invatam de la ei cum sa facem si noi sau sa-i lasam sa ne ajute pentru a face tara asta mai buna.