Strumpfii- Satul pierdut

Lansarea mondială a animației „Ștrumpfii: Satul Pierdut” se apropie

Îndrăgitele personaje albastre, celebre în lumea întreagă, revin pe marile ecrane într-o aventură mult-așteptată:

”Ștrumpfii: Satul Pierdut”. Pe 18 martie 2017, animația se va lansa la nivel mondial, iar din 31 martie a.c. va rula, în format 3D, în toate cinematografele din România, după o săptămână de avanpremiere.

În anul 1958, animatorul belgian Pierre Culliford, supranumit Peyo, crea primele imagini cu Strumpfi – simpaticele personaje albastre care aveau să cucerească inimile publicului cinefil din toată lumea, generație după generație. Acum, povestea prinde viață într-o nouă interpretare, plină de culoare, magie și umor: animația ”Ștrumpfii: Satul Pierdut”.

O călătorie palpitantă îi așteaptă pe protagoniștii Strumpfița, Istețul, Bleguțul și Voinicul. Călăuziți de o hartă vrajită, străbat Pădurea Fermecată, în căutarea misteriosului sat pierdut. Dacă acolo trăiesc și alți strumpfi, trebuie neapărat să-i găsească înaintea maleficului vrăjitor Gargamel! Drumul le este presărat cu întâmplări magice și creaturi nemaivăzute, dar și cu pericole: de la flori carnivore și plante pupăcioase până la libelule cu năbădăi, multe surprize îi așteaptă la tot pasul pe năstrușnicii Strumpfi. Cei patru prieteni albaștri sunt pe punctul de a descoperi cel mai mare secret din istoria ștrumpfilor!

Povestea animată transmite copiilor un mesaj pozitiv de pace și armonie, demonstrându-le puterea prieteniei și importanța muncii în echipă. Adulții vor aprecia în egală măsură aventura: personaje unice, candoare, suspans și umor din plin – iată ingredientele unei experiențe memorabile, pentru întreaga familie!

În varianta originală, subtitrată in limba romană, publicul va recunoaște vocile actorilor Demi Lovato (Smurfette), Rainn Wilson (Gargamel), Joe Manganiello (Hefty), Jack McBrayer (Clumsy), Danny Pudi (Brainy), Mandy Patinkin (Papa Smurf), Michelle Rodriguez (SmurfStorm), Julia Roberts (SmurfWillow), Gordon Ramsay (brutarul) etc.

 

Distribuția versiunii dublate include voci cunoscute, precum Andra Măruță (alias Strumpfița), Claudiu Bleonț (în rolul lui Gargamel), Vlad Rădescu (Papa Ștrumpf), Vlad Trifaş (Voinicul), Liviu Romanescu (Bleguțul), Bogdan Cotleţ (Istețul), Mihaela Rădescu (Ștrumpf-Salcia), Isabela Neamţu (Ștrumpf-Furtuna) ș.a. Iată ce declară Andra despre noua animație și despre personajul căruia îi dă voce:

„Ștrumpfița a fost mereu personajul meu preferat din ”Ștrumpfii”. Este foarte feminină, curajoasă, bună la suflet și cu spirit de aventură. Mi-a plăcut mult să o interpretez, mi s-a părut asemănător cu a juca teatru; deci, o experiență inedită pentru mine. Aveam ceva „vechime” însă: citesc povești pentru copiii mei, iar atunci trebuie să îmi schimb vocea pentru fiecare personaj în parte și cred că fac o treabă bună, de obicei David și Eva cer un bis. Filmul are un mesaj pozitiv despre diversitate, despre acceptarea tuturor celor din jur și despre munca în echipă. În Satul Ștrumpfilor, lucrurile se fac împreună, toți sunt diferiți între ei, dar asta îi face mai valoroși și îi apropie, nu îi dezbină. E un film foarte amuzant și plăcut și pentru adulți, care cred că vor descoperi mai multe mesaje și glume diferite decât copiii, în aceeași aventură. E o animație care are ceva interesant pentru toată lumea. Eu abia aștept să merg cu familia să o urmăresc în cinema!”.

Actorul Claudiu Bleonț, interpretul vrăjitorului Gargamel, își caracterizează personajul drept… „O dulceaţă! O dulceaţă acrişoară, deoarece e răutăcios. Gargamel este un element dinamic pentru că e omul-piedică şi prezenţa lui provoacă acţiunea, povestea. Mi-am dorit acest rol, iar experiența dublajului a fost, ca de fiecare dată, o distracţie şi o provocare. Textul şi animaţia sunt profund educative, este o poveste cu care vor creşte generaţiile viitoare. Și fetiţa mea de 3 ani şi 6 luni o să vadă la cinema „Strumpfii: Satul Pierdut”.

Kelly Asbury a realizat regia după un scenariu semnat de Stacey Harman și Pamela Ribon, pe baza personajelor și lucrărilor lui Peyo.

Producția Sony Pictures este distribuită în România de InterComFilmDistribution.

 

mm

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments

comments

Lasă un răspuns