LUMEA MARE

Mormintele Ming

In vizita la mormintele Ming

Vizita in China a adus si Marele zid chinezesc in program iar dupa vizita in ceata de sus, am ajuns si la Mormintele Ming. Sincer, recunosc faotul ca nu stiam mare lucru despre aceast obiectiv. China in sine este o tara cu o istorie uriasa. De-a lungul istoriei vreo 24 de dinastii au condus tara timp de 2133(!!) de ani, fiecare importanta in felul sau, chiar daca unele au durat cateva zeci de ani iar altele sute. Una dintre ele este dinastia Ming, cea care a condus imperiul chinez intre anii 1368 si 1644, predecesoarea ultimei care in 1911 a pus punct istoriei de imparati ai Chinei.

In locul acesta, la aproximativ 50 de km de Beijing, exceptie facand primii doi imparati si ultimul dintre ei, sunt ingropati toti ceilalti 13 care au format impreuna dinastia “Luminata”. Un loc muntos, urias ca suprafata – are 7 km pe 9 km, este locul de odihna eterna al celor mai importante personaje din China al momentului respectiv. Un cimitir urias pe masura unor imparati!

Harta uriasului cimitirut

Dinastia Ming, este considerata una dintre cele mai mari epoci de guvernare ordonată și stabilitate socială din istoria omenirii de catre istorici dar evident ca a avut pe langa lucruri extraordinare si nereusite…ca orice lucru pe lume. Ce ar trebui sa retineti despre dinastia Ming, exceptie facand faptul ca au fost 16 imparati si ca 13 dintre ei sunt inmormantati intr-un loc ce se viziteaza in apropiere de Beijing? Pe vremea lor, China avea intre 180 si 200 de milioane de locuitori, au construit Marele Zid chinezesc in sistemul modern ce se pastreaza pana astazi si mai ales faptul ca aceasta dinastie a construit Orasul interzis din Beijing. Un alt obiectiv pe care o sa il vizitezi in calatoria ta!

Ce vizitezi la Mormintele Ming?

Mormintele imparatilor erau construite ca niste cazemate respecatand fengshui-ul fireste. In stilul faraonilor egipteni, nu numai ca isi puneau alaturi

imparateasa dar erau ingropati alaturi de fel de fel de lucruri valoroase ce se considera ca le sunt necesare pe lumea cealalta. Evident ca acest lucru atragea jefuitorii de morminte. Asa ca isi construiau mormantul in asa fel incat nu sa fie greu de intrat ci aproape imposibil. Iar celor ce lucrau la construirea mormintelor li se taia limba sau unii chiar erau ucisi, astfel incat sa nu poata vorbi despre ce si cum  au construit. Cu toate acestea unele morminte au fost jefuite. Este greu sa te pui cu lacomia si inventivitatea unor raufacatori.

Platoul din fata mormintelor este amenajat in stilul chinezesc. Mare, larg si prietenos cu turistii chiar daca prea putin aglomerat. Am vazut insa grupuri de turisti alaturi de ghizi ce le vorbea in italiana sau germana.

Nu se viziteaza toata zona ci doar o mica parte din  ea. Acum ca am inteles cam ce este

acolo, realizez faptul ca nu am vazut nimic important de fapt…Noi. Am trecut de poarta de intrare si am ajuns apoi trecand printr-o curte in Marile Porti ale Mormintelor, acum transformate intr-un muzeu. Am vizitat ce era acolo si ne-am intors. Fail! Pentru ca abia dupa devenea cu adevarat locul interesant! Urma Calea Sacra si urmau mormintele. Bine…cica sunt doar doua care se viziteaza dar chiar si asa. Macar vedeam unul. Ghida noastra insa ne-a luat repede de acolo si pentru ca habar nu aveam am zis ca “Ok, hai sa mergem daca asta e tot”. Acum ca voi stiti…treceti si dincolo pe aleea cu statui pe stanga si pe dreapta.

Ca sa vedeti exact va las si harta de la intrare…

Asta e. Macar sa va povestim ce am vazut…

Treci de prima poarta, uriasa e adevarat si dai intr-o curte interioara cu doua constructii laterale. Ne-a testat ghidusa “ce sunt” dar citisem inainte, la intrare,  ca sunt locuri unde se aduceau jertfe imparatilor asa ca m-am dat mare cunoscator. Detaliile si constructiile sunt e adevarat impresionante. Piatra veche de sute de ani, sculptata in stilul ala migalos chinezesc arata genial. Dar sincer…interesant. Atat.

La Portile nu stiu cum…am gasit o expozitie cu lucrurile imparatilor descoperite in morminte si cu statuia unui Ming “Fake” dupa cum gratios ne-a transmis ghidusa. Aur ca orice lucru important in lume, haine si diverse  alte obiecte apartinand fostilor imparati Ming, inmormantati in zona.

Aici ar trebui sa zabovesti putin sa intelegi istoria acestei dinastii. Eleganta, fastul, puterea si tot ce tine de o familie ce conducea probabil un sfert din populatia lumii din acel moment are o mica reprezentare aici.

Una peste alta, Morrmintele Ming nu sunt un “must” dar isi merita vizita DACA ajungi sa vezi si mormintele. DACA vreodata vom mai ajunge acolo, o sa stiu ca trebuie neaparat sa vad si macar unul dintre morminte.

Priviti ce noi nu am reusit sa vedem…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *