LIDERUL FORMAŢIEI WHITESNAKE TRIMITE UN MESAJ VIDEO PUBLICULUI DIN ROMÂNIA

Elegant, ca intotdeauna, rockstar-ul celebrei formaţii britanice WHITESNAKE, David Coverdale, a transmis un mesaj video fanilor săi din România, pe care îi invită cu înflăcărare la festivalul ROCK THE CITY 2022 din Bucureşti, alături de “bunii lor prieteni” de la KISS, pe data de 16 iulie, la Romexpo!

După trei ani de pauză, motivată de pandemia de coronavirus, festivalul ROCK THE CITY revine în atenția publicului pe data de 16 iulie, 2022, cu două titulaturi legendare ale scenei rock mondiale: KISS și WHITESNAKE, ambele formaţii aflate în turneul lor de adio.

În deschidere, două titulaturi de power-metal: nemţii de la Powerwolf şi turcii de la Saints \”N\” Sinners.

Festivalul va avea loc în parcarea A din complexul Romexpo, evenimentul fiind prezentat de East European Production, D&D East Entertainment si Marcel Avram!

 

Prezența grupului KISS este o premieră pentru România și este ultima ocazie să-i putem vedea live pe o scenă din ţară, turneu aflat sub egida „End of The Road – World Tour”, care va încheia o carieră muzicala de 49 de ani, dedicată in totalitate muzicii.

Whitesnake, gentlemanii care au compus printre cele mai frumoase balade rock din toate timpurile

WHITESNAKE își va încheia cariera live după o activitate de 44 de ani, totul sub numele sugestiv: “The Farewell Tour”.

Formatia britanică WHITESNAKE a pornit la drum în 1978, după ce David Coverdale își dovedise talentul în faimosul grup Deep Purple. Cu Whitesnake, David Coverdale a scris istorie în zona hard & heavy, vocea sa fiind considerată una dintre cele mai bune din istoria rock-ului.

Prin cele 13 albume de studio, 9 discuri live și 9 produse video, WHITESNAKE a demonstrat că nu există nicio diferență între feeling-ul de studio și scenă iar compoziții precum “Here I Go Again”, “Still Of The Night” și “Is This Love” au rămas valabile și-n zilele noastre și vor fi de auzit pentru ultima oară în România în variantă live în formula David Coverdale (voce), Tommy Aldridge (baterie), Reb Beach (chitara), Michele Luppi (clape), Joel Hoekstra (chitara) și noii veniți în grup, Dino Jelusick (clape, voce), plus prima prezență feminină în rândul trupei, Tanya O\”Callaghan la bass.

DE UNDE CUMPARAM BILETE PENTRU FESTIVALUL ROCK THE CITY 2022

Biletele pentru festivalul “Rock the City 2022” sunt puse in vanzare via www.eventim.ro, iabilet.ro iar preţurile acestora variază între 270 de lei pentru Normal Circle şi 700 de lei pentru VIP.
Daca nu ati achizitionat inca bilete inca mai aveti timp. se anunta o atmosfera incendiara. Noi o sa fim prezenti acolo si o sa va povestim si voua pe site dupa eveniment.

 

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.