Flamenco Español la Sala Palatului din București

Ballet Flamenco Español la Sala Palatului din București

Pe 15 mai, începând cu ora 20.00, Sala Palatului din București va fi gazda unui eveniment extraordinar marca Ballet Flamenco Español. Artiștii de origine spaniolă aduc un show exploziv, bazat pe îmbinarea elementelor flamenco tradiționale cu cele moderne, într-un spectacol complex de muzică și dans.

Ballet Flamenco Español a fost înființat în anul 2017 de către Tito Osuna,cu scopul de a arăta lumii întregi ce înseamnă atât dansul spaniol clasic, cât și cel flamenco, stiluri care sunt deseori confundate. Astfel, a luat naștere o companie de balet formată din soliști ai celor mai bune trupe de flamenco din lume.

Spectacolul este structurat în trei părți, fiecare având rolul de a prezenta o altă latură a dansului spaniol.

Prima parte se numește Bolero și reprezintă o fuziune între dansul clasic spaniol și flamenco. Un stil studiat în detaliu, în care predomină forța, schimbările de ritm și jocul de lumini.

Cea de-a doua parte poartă numele de Zapateado a Mozart. Aceasta este interpretată de unul sau doi soliști care redau bogăția accentelor muzicale, contratimpii și sincopele specifice unei atmosfere de reverie.

Ultima parte a spectacolului se intitulează Flamenco in Live. Coregrafia este inspirată de uniunea unor elemente absolut necesare în flamenco. Pe de-o parte este vorba de elementele de natură estetică, iar pe de altă parte elementele expresive. Acestea au puterea de a transmite esența pură a dansului flamenco. În această parte a spectacolului vor fi prezentate momente în care predomină vivacitatea și ritmul alert, precum și îmbinarea armonioasă a elementelor tradiționale cu cele moderne.

Tito Osuna face parte dintr-o familie dedicată artei. Încă din copilărie a studiat pianul, harpa și baletul clasic. De asemenea, a studiat design de lumini și a colaborat cu numeroase companii de balet precum Baletul Maya Plisetskaya, Baletul Julio Bocca, Baletul din Munich, Baletul din Sofia, Baletul Național din Cuba și nu numai. A călătorit prin toată lumea și făcut parte din proiecte care au adus mii de spectatori în cele mai mari săli de spectacol ale lumii.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului și online pe eventim.ro, bilet.ro, startickets.ro, blt.ro, mystage.ro, bilete.ro, entertix.ro și ticketnet.ro. Infotel – 0749.093.093.

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Comments

comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Leave a Reply

%d bloggers like this: