Farmec aduce culoare la Electric Castle

Pentru al treilea an consecutiv, Farmec aduce culoare la Electric Castle

 

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă să electrizeze prin culoare ritmurile festivalului Electric Castle. Pentru al treilea an consecutiv, brandul Gerovital este alături de festivalieri, oferindu-le un colț al frumuseții, plin de surprize și de experiențe inedite.

“Fiind la al treilea an de colaborare, putem spune deja că parteneriatul cu Electric Castle reprezintă o tradiție frumoasă, pe care ne dorim să o păstram. În acest an, am creat o zonă specială, unde vor putea fi testate produsele din gamele Gerovital Plant și Gerovital Beauty și, pentru a le oferi festivalierilor experiențe cât mai memorabile, am pregătit o serie de activări care vor amplifica atmosfera electrică a mult așteptatului eveniment-fenomen, așa cum a devenit Electric Castle”, a declarat Ruxandra Macovei, Specialist Marketing Farmec.

Ne bucurăm că și anul acesta Farmec este alături de noi și aduce culoare celor șase zile de festival. Suntem încântați că cel mai mare producător de cosmetice din Cluj are încredere în Electric Castle și continuă să se implice și să contribuie la crearea unor momente unice și la dezvoltarea unuia dintre cele mai iubite festivaluri din România”, a declarat Andi Vanca, Director Comunicare Electric Castle.

Prezența Gerovital la Electric Castle 2019 este definită de “Electric Beauty”, o umbrelă de comunicare pentru toate surprizele pregătite pentru această ediție. În zona “Do it yourself”, la un bar central, participanții la festival vor putea testa gratuit noile produse din gama Gerovital Plant, precum și încerca cele mai colorate combinații cu produsele Gerovital Beauty.

De asemenea, pe durata ediției din acest an a Electric Castle (16 – 21 iulie), Gerovital va completa look-ul de festival, prin sesiuni de machiaj realizate de două make-up artiste. Iar pentru a ramâne cu amintiri unice, Gerovital a pregătit două zone dedicate activărilor foto și gif, în ton cu atmosfera festivalului.

Toate activitățile pregătite de producătorul clujean de cosmetice în cadrul festivalului pot fi consultate și din aplicația Electric Castle.

Farmec se implică activ în susținerea evenimentelor de anvergură națională și care aduc beneficii concrete comunităților locale. Astfel, în ultimii ani, Farmec a susținut, în calitate de partener, o serie de evenimente din domeniul muzicii, cinematografiei, educației și dezvoltării personale, printre altele: Transilvania International Film Festival, Cerbul de Aur, Jazz in the Park sau Smida Jazz Festival 

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În iulie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea și un magazin Gerovital deschis prin sistemul de franciză, la Bacău.

Comments

comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Leave a Reply

Your email address will not be published.