Cernobîl – Pamantul dupa oameni

Am fost fascinat intotdeauna de filmele cu Apocalipse. De fapt, nu neaparat cu sfarsitul lumii oricum ar fi fost el ci cu ce s-ar intampla dupa sfarsitul lumii. Si Cernobîl este probabil, unul dintre putinele locuri din lume unde poti sa vezi in realitate un asemenea scenariu. Un proiect pe care mi l-am dorit nespus si care a ridicat sprancenele tuturor celor care au auzit de el. “Dar de ce te duci acolo?” “Pentru ca se poate!” Si chiar daca stiam in mare despre ce este vorba, tot nepregatit am fost pentru o asemenea experienta…

Centrala Nucleara Cernobîl

Scurta istorie – ca sa intelegeti exact!

In 1986 centrala nucleara de la Cernobîl avea deja patru reactoare functionale si erau in plan de a fi construite inca opt. Doua fiind chiar incepute. O platforma uriasa ce ar fi aprovizionat cu energie electrica aproape toata Ucraina. Ganditi-va ca la Cernavoda sunt doar doua reactoare. Se construia in stilul sovietic la scara uriasa. Terenul era potrivit pentru asa ceva fiind undeva intr-un loc relativ aproape de un oras mare ( doar vreo 100 de km de Kiev ) si totusi intr-o regiune destul de slab populata. Totul mergea conform planului, ba chiar pe langa orasul Cernobil, a fost construit aporape de la zero un oras nou – Pripyat, oras ce gazduia majoritatea muncitorilor de pe uriasa platfoma. Oras ce se afla la doar 2.5 km de centrala si era modern si confortabil.

Cernobîl – 26 aprilie 1986

La centrala, unitatea numarul 4 este inchisa temporar pentru intretineri de rutina si se decide desfasurarea unui exercitiu de simulare a unei intreruperi de curent in generator. O serie de evenimente neprevazute a dus la cresterea nivelului de apa, care intr-o combinatie cu materialele din interior au dus la explozia reactorului. Este o descriere simplista si nestiintifica ce va explica insa oarecum motivul si situatia ce a dus la explozie.

Explozia si zilele de dupa ea

Exercitiul a dus la o explozie uriasa ce a format un nor radioactiv de sute de metri inaltime, plin de uraniu, grafit si alte substante radioactive care s-a format imediat si cativa dintre muncitori au fost ucisi instant. Au incercat tot cu apa sa stinga incendiul si toti pompierii de la statia de pompieri din orasul apropiat au murit. Toti! Radioactivitatea din zona deja depasea deja de mii de ori normalul. Dimineata norul se ridica la 1000 de metri inaltime si nivelul radioactivitatii era de 15.000 de ori mai mare. La 5 dimineata a fost informat despre accident Gorbaciov si acesta a decis crearea unei comisii care sa plece urgent la Cernobil. Inca nu realizau dimensiunea dezastrului si se gandeau chiar cum sa repuna in functiune centrala. Nimeni din oras sau din imprejurimi nu a fost informat si totul decurgea normal in zona. Abia dupa ce au realizat dezastrul, la 30 de ore dupa explozie s-a decis evacuarea orasului Pripyat. Sute de autobuze au fost trimise in oras si locuitorilor li s-au dat 2 ore sa isi stranga lucrurile si sa plece.

Muncitorii si pompierii continuau sa lupte cu incendiul si sa arunce apa. Multi dintre ei sufereau arsuri grave si se stingeau in chinuri infioratoare. Doar morfina alina durerea pana la deces. La doua zile dupa accident nu se anuntase nimic oficial si chiar daca in zona ramasesera doar soldatii era inca un secret bine aparat. Norul radioactiv insa, dus de vant, ajunsese in Suedia, acestia au anuntat lumea si astfel conducatorii comunisti au fost fortati sa recunoasca oficial accidentul. Dar i-au micsorat importanta cat de mult au putut. Unul dintre cei care au inteles insa gravitatea a fost Secretarul de Partid al Ucrainei care s-a sinucis. Oricum probabil KGB-ul ar fi avut grija de el. Gorbaciov deja daduse sarcina sa se caute vinovatii. Pentru ca toata Europa era acum la mila vantului ce ducea norul radioactiv peste tot. Nivelul radiatiilor era de peste 7 ori mai mare si in 5 zile a atins si Romania. 

Au fost adusi 600 piloti de elicopter de elita ce aveau experienta Afganistanului si pusi sa zboare deasupra centralei pentru a arunca nisip si ciment. Au aruncat 240 de tone in 2 zile. Aproape toti au murit la scurt timp dupa accident. Cu 100.000 de oameni deja evacuati si 195 de tone de material radioactiv ce mocnea in interior era iminenta o a doua explozie. O a doua explozie ce ar fi fost cu adevarat catastrofala. Kievul, la 100 de km distanta ar fi fost sters de pe suprafata Pamantului si o mare parte din Europa ar fi devenit de nelocuit pentru oameni. Un adevarat dezastru global. Au adus robotii cei mai performanti ca sa curete dar acestia deveneau nefunctionali in maxim 24 de ore. Ca idee, cel mai performant robot de acest gen era de fabricatie germana si era construit sa reziste intre 5000 si 10000 de unitati de radiatie ( sau cum se numesc ) . La Cernobil pornea de la minim 10.000. Si pentru ca erau prea scumpi sa fie inlocuiti atat de des au gasit o alta solutie…

O idee uluitoare, surprinzatoare, ce astazi nu ar avea succes, un lucru ce doar URSS putea sa faca. Au adus rezervisti din toata tara si i-au pus sa se urce pe acoperisul centralei. Veneai de departe, te imbracai in combinezon ca un extraterestru si aveai intre 30 de secunde si 1 minut jumatate de stat pe acoperis. Timp sa dai la lopata de cateva ori. Si doar de doua ori puteai urca! Atat! Unii au urcat de 7-8-10 ori. Evident ca au murit. Au fost 40.000 de oameni, denumiti aproape ironic bioroboti, care au facut  acest lucru.

Plus 10.000 de mineri adusi de asemenea din toata tara care sa reuseasca sa opreasca plutoniul sa ajunga la panza freatica. O bila de material de doar 150 de kg ce daca exploda contamina panza freatica pana la Marea Neagra si ucidea tot pe o raza de 1000 de km. Inca se afla sub cele doua sarcofage…

O mare parte dintre acestia, denumiti lichidatori, au murit de diverse tipuri de cancer in cativa ani dupa accident. URSS nu a acceptat niciodata sa despagubeasca familiile acestora, neacceptand moartea ca fiind datorata radiatiilor de la accident iar singura recompensa a fost 100 de ruble in plus la salariu pentru cei care au fost la centrala. Asta pana au murit. 

S-a reusit construirea unui sarcofag ce a acoperit unitatea numarul 4. Cu pierderi omenesti grele si cu peste 8 miliarde de dolari cheltuiti. Si de atunci Cernobil a ramas fara oameni care sa stea acolo. Tragediile umane au fost cutremuratoare. Sacrificiul pompierilor, al angajatilor, al voluntarilor. Lucruri petrecute ce te cutremura. Oameni ce au ales sa moara chinuit pentru a salva lumea de cel mai mare dezastru din istoria ei… Se spune ca acest accident a grabit caderea URSS. Se spune ca KGB a regizat accidentul. Se spune ca acolo s-a vrut crearea unei gropi pentru reziduuri nucleare din toata lumea. Cine stie? Ramane dezastrul acesta urias si monumentele funerare raspandite peste tot.

Nu stiati lucrurile acestea, nu-i asa? Nici eu!

Cernobîl 2018

Astazi, Cernobîlul este o zona speciala. Chernobyl exclusion zone. Instituita in 1986, cu o suprafata de 2600 de km patrati, este o tara intr-o alta tara. Cu granite, cu reguli speciale, cu politie proprie si sistem de conducere propriu. Nu ai voie sa fumezi, nu ai voie sa mananci fructe, nu ai voie sa te asezi, sa iei ceva de acolo acasa, nu ai voie sa bei alcool, nu poti vizita decat ceea ce vor ei si doar alaturi de un ghid si un ofiter responsabil cu radiatiile si nu poti intra decat cu un permis special. Chiar daca peste 90% din acest teritoriu este relativ sigur, sunt hotspoturi ( locuri fixe ) unde nivelul de radioactivitate depaseste de sute de ori normalul. O zona impadurita aproape in totalitate, cu drumuri lungi si drepte, goale si  totusi destul de bune de circulat. Nu exista posibilitatea de a te muta aici si doar aproximativ 300 de persoane, ce locuiau si inainte in diverse sate din zona, au primit aprobarea de a se intoarce. Dar sunt in majoritate batrani si nimeni nu va veni in urma lor. Iar la centrala mai sunt cateva mii ( vreo 3000 ) ce muncesc la centrala sau o pazesc  si locuiesc temporar in blocuri nou construite in schimburi de 15 zile munca, 15 zile pauza.

Din 2005 se poate vizita. Incet incet a devenit o atractie turistica. Una insa care peste 20 de ani nu va mai exista! In maxim 20 de ani de acum inainte, zona aceasta va fi acoperita de padure iar cadirile se vor prabusi. Vei vizita o padure…

O zi la Cernobîl

Sunt mai multe agentii care organizeaza excursii la Cernobil si una dintre acestea este go2chernobyl . Ei sunt cei alesi de noi si cei care ne-au ajutat sa realizam acest material. Daca te gandesti ca doar in acest an aproape 50.000 de turisti au mers cu ei acolo realizezi ca nu e chiar atat de periculos sau de greu. Este o excursie de o zi intreaga. Pleci dimineata din Kiev si este obligatoriu sa ai pasaportul la tine. Toate datele din pasaport trebuie sa corespunda cu hartiile lor, pentru ca ti se da un permis special cu datele tale exacte. Un autocar cu oameni din toata lumea s-a umplut in dimineata aceea si am pornit spre Cernobîl.

Kievul e la vreo 100 de km de Cernobil si drumul dureaza un pic peste 2 ore. Daca orasul e aglomerat si apoi drumurile sunt pline de masini, pe masura ce te apropii de Cernobil, drumurile devin din ce in ce mai goale pana cand pe km intregi nu vezi decat drumul si padurile din lateral. E ca si cum te apropii de locul unde sfarsitul lumii s-a petrecut deja. Senzatia asta de pustiu iti creste senzatia de anxietate si de curiozitate. Si cauti cu aviditate urme ale oamenilor. Pe care le gasesti din cand in cand ruine pe margine.

[SLGF id=23661]

A merge la Cernobil nu inseamna a vizita un oras sau centrala. Practic vizitezi o alta tara. Iar prima oprire este evident la granita. Unde armata te primeste destul de neprimitoare. Au fost cazuri de turisti nelasati sa intre in zona dar procentul urias este acceptat. Am furat poze, pentru ca asa cum este la orice vama, fotografiatul este interzis.

De aici pana la orasul Cernobil ( nu pana la centrala ) sunt vreo 20 de km. Pustii! Prima oprire este la semnul orasului apoi, trecand pe langa blocuri cu doua/patru etaje goale, ajungi la statia de pompieri ce a raspuns prima la apelul centralei la explozie. Pompierii despre care va povesteam ca au murit cu totii. In stanga sunt reprezentati cei care masurau si treceau primii iar in dreapta cei care au incercat sa stinga incendiul.

Iar de aici dupa inca vreo 10 km ajungi la Centrala Nucleara Cernobil. Un spatiu industrial urias, neatragator, cu sarcofagul nou dominand spatiul. Un rau artificial trece pe langa complex si totul arata acum aranjat ca o fabrica uriasa de pe vremuri. Lipsesc insa oamenii… Cu toate ca exista activitate in cadrul centralei, nu este agitatia aceea febrila pe care o astepti in cadrul unui asemenea gigantic complex. Cativa muncitori ies de la sala de mese si se indreapta agale spre centrala vorbind la telefon iar doi caini molesiti dorm pe asfaltul destul de cald inca.

Cand am plecat din Kiev, am primit, unii dintre noi niste contoare Geiger de masurat radiatiile. Masoara fel de fel de valori dar principala avea ca normalitate 0.02. Deja urcase la 0.12. Chiar langa sarcofag era de 2 iar la poarta lui de 7. Nu te ucide, nu te afecteaza decat daca stai pe termen lung. Tocmai de aceea, cei care muncesc inca aici au ture de 15 zile, fac analize la fiecare 6 luni, muncesc in functie de locul de munca intre 8 ore ca sofer si 10 minute/zi cei care intra in sarcofag. Este o zona cu un potential ucigas. Nu este o joaca si exista reguli extrem de stricte pentru cei care locuiesc, chiar si temporar, in zona Cernobil.

Oprirea in fata sarcofagului nou, este absolut neimpresionanta. Eu cel putin, am vazut doar o uriasa constructie ce acopera vechea constructie. Merita insa detalii. Vechiul sarcofag era facut din ciment, noul sarcofag ce a fost construit chiar langa centrala si apoi tras pe sine deasupra, a costat 2.8 miliarde euro, a fost construit din otel, ciment si titan in aproape 10 ani, fiind o colaborare intre mai multe tari si Ucraina si este destinat sa reziste cel putin 100 de ani. Ce va fi peste 100 de ani? Daca nu inventam ceva nou, va fi un alt sarcofag, mai mare, ce va acoperi ceea ce vedeti! Nu exista posibilitatea de a scoate ceea ce se afla sub cele doua sarcofage. Inca! Sunt oameni care muncesc in interior si  incearca sa restabileasca catusi de putin controlul asupra aparatelor. Sunt cei despre care va spuneam ca stau 10 minute pe zi la munca. Imbracati in combinezoane si protejati cat de mult se poate tot, nu au voie sa stea mai mult. La poarta, la probabil 50 de metri de sarcofag, contoarul Geiger o luase razna piuind in continu si sclipind din becul rosu. Arata 7! De la 0.12 cat e normal. Faceti calculul sa vedeti cu cat este mai mare. Iar in interior?? Cine stie…

Adevaratul Cernobil este la Pripyat

Daca vizita la Centrala este neimpresionanta, destinatia care cu adevarat te face sa te cutremuri este orasul aflat la 2.5 km. Pripyat. Cel despre care v-am povestit mai sus. Aproape 40.000 de locuitori. Medgidia. Sau Mangalia. Ca sa aveti termen de comparatie. Gol. Parasit. Inundat de vegetatie. In pozele de sus aveti imaginea Pripyatului in vremurile bune. Mai jos o sa vedeti ce este astazi…

Un nou punct de granita te intampina si aici. La fel, daca nu chiar mai duri granicerii. Apoi ajungi in epicentrul dezastrului uman de la Pripyat.

In 1986, pe langa satele evacuate, casele demolate si acoperite cu pamant, paduri intregi puse la pamant si acoperite cu pamant, problema cea mai mare a fost evacuarea orasului Pripyat. Cu tot cu cei care nu aveau acte, se spune ca erau 50.000 de oameni in oras. Au avut 2 ore sa isi ia lucrurile si sa se urce in uriasul sir de autobuze aduse sa-i scoata din zona. Fara posibilitatea de a-si lua lucruri materiale. Totul a ramas parasit in casele, magazinele, scolile, gradinitele si toate celelalte locuri din oras. Cu copil, cu catel, cu purcel si cu putinul care a putut fi carat intr-un geamantan toti au fugit… Orasul a murit subit in doua ore! Si a inghetat in timp…

Un oras plin de viata a incremenit. Si acum dupa 32 de ani este acoperit din ce in ce mai mult de natura. Pentru ca daca oamenii au plecat, natura efectiv a explodat! Totul se acopera treptat cu vegetatie. An dupa an, frunzele cazute formeaza un strat ce devine pamant, acopera sfaltul sau betonul si da posibilitatea copacilor sa creasca. Copaci uriasi ce au crescut doar in stratul acesta de pamant si la un vant puternic s-au prabusit lasand vederii o radacina plata. Alti copaci infipti bine in crapaturile gasite si largite in timp in asfalt. Pomi fructiferi plini de fructe ce nu pot fi mancate pentru ca radiatia intra cu 1 cm in pamant in fiecare an iar acum a ajuns la peste 30 adancime afectand structura moleculara a vegetatiei. Iar cladirile din jur decad parasite si isi expun interioarele devastate de timp si de oameni.

Platoul central al orasului, piata mare, devine padurice iar in timp cu siguranta va fi padure, cladirile au majoritatea geamurile sparte si sunt in ruina. Un lucru pe care nu-l stiam este ca, chiar si aici, au existat hoti de fier vechi. Au furat materialele pretioase gen aluminiu, inox sau cupru apoi au trecut la fierul normal. Asa iradiat maxim, l-au scos si l-au vandut. Din el s-au realizat alte obiecte ce au devenit radioactive. Se spune ca in URSS in anii dupa accident cand iti cumparai un lucru gen furculite sau o masina de spalat il masurai cu contoarul Geiger. Pe bune! Lacomia si prostia umana nu are limite!

Timpul tau in Pripyat este limitat. Nu ai voie sa te asezi nicaieri. Un capac de canal de langa fostul restaurant arata 70!!! pe contoar. Vizitezi din mers locurile ce altadata erau pline de viata. De la restaurant la piscina, de la scoala la apartamentele din blocurile parasite, de la teatru la fostul stadion, totul este ca dupa un sfarsit nonviolent al unei lumi a oamenilor. Mergi pe carari ce altadata erau strazi asfaltate si te feresti de crengile copacilor in picioare sau cazuti, intrezarind printre ei siluete ale blocurilor fantomatice goale. Cu geamuri sparte si tencuiala cazuta sau inca bine pastrate chiar si dupa 30 de ani.

Sau ajungi in fostul parc de distractii al orasului, acum cu roata mare hada, inca in picioare, strajuind inaltimea si cu caruselul ce se invarte ruginit si sinistru din cauza vantului.

Iar daca toate locurile, locuri ce apartineau copiilor din Pripyat sau adultilor nu au reusit sa te impresioneze, o vizita in unul dintre blocurile parasite te face sa te cutremuri. Dupa mai mult de 30 de ani se simte inca graba cu care au fost parasite. Simti parca deznadejdea si frica acelor timpuri.

Din tot ce am vazut, cu siguranta, cele mai impresionante imagini sunt cele cu lucrurile copiilor abandonate in urma. Adevarat. Dar orasul in sine este incredibil. Senzatia cea mai grea este la plecare cand seara si intunericul cuprind Pripyatul. O liniste cumplita si totala te inconjoara si umbrele devin amenintatoare fara sens. Lumina blanda a soarelui nu te mangaie ci iti da fiori iar un zgomot facut de ceva metalic ce cade pe asfalt te face sa iti sara inima in sus. Iar drumul spre casa pe soselele goale in asfintit nu au nimic romantic ci mai degraba sinistru. O sosea ce se intinde pe km in fata ta, goala, luminata slab de soare. Te face sa iti doresti sa iesi mai repede de acolo si sa lasi in urma acel sfarsit de lume. Ca usurarea dupa un film de groaza care se termina cand se aprinde lumina in sala de cinema, la fel  senzatia ta cand ajungi in sfarsit la civilizatie este de usurare… Bine ca nu mi s-a intamplat mie.

Cernobilul este parasit dar viu. In urmatoarea probabil mie de ani, oamenii nu se vor intoarce. Sunt insa animale ce traiesc in zona aia. Unele poate au suferit mutatii genetice, altele poate sunt sanatoase. Poate au invatat sa ocoleasca zonele periculoase, probabil lipsa oamenilor le-a dat posibilitatea sa se inmulteasca si sa traiasca linistite. Am vazut ( la TV e drept ) si am auzit de la ghidul nostru Andrei fel de fel de povesti. Despre pesti, lupi sau cerbi uriasi. Nimeni nu stie inca adevarul. Padurea inghite nu doar orasul Pripyat ci intreaga zona. In locul unde a fost o padure ingropata a crescut alta. Pe asfalt copacii gasesc puterea sa creasca. Blocurile in timp se vor prabusi. Natura asa schimbata, este peste tot. Noi lipsim. Dupa raul urias facut pamantului acolo, probabil ca asta e cel mai bun lucru. Ca am plecat si am lasat planeta sa isi revina!

Am fost in multe locuri in lumea asta larga dar cu siguranta acesta este cel mai impresionant dintre toate. Se poate vizita, este sigur si nu destul de departe incat sa nu iti permiti. Daca astepti mai mult, vei rata ceea ce se viziteaza astazi pentru ca asa cum v-am spus orasul dispare. Mergi sa vezi pe viu cum ar fi Pamantul dupa disparitia omenirii.

*Articol realizat cu sprijinul Ernest Airlines compania aeriana cu ajutorul careia am mers in vizita la Cernobil.   

*Multumesc pe aceasta cale celor de la  Go2Chernobyl  care au tur complex si bine organizat fiind una dintre agentiile cele mai cautate pentru turul la Cernobil !