Concert Azur la Sala Palatului

AZUR OFERĂ CEA MAI TARE PETRECERE DE FLORII

Pe 21 aprilie, trupa AZUR aniversează 40 de ani printr-un spectacol grandios la Sala Palatului.

Trupa AZUR bucură inimile românilor de 40 ani. Muzica lor s-a auzit la mii de petreceri, iar sute de mii de romani care își serbează numele de Sfânta Zi a Floriilor au petrecut, de-a lungul celor 40 de ani, pe muzica trupei înființată de Nelu Vlad. “În 21 aprilie, la Sala Palatului, îmi voi deschide glasul și sufletul într-un concert diversificat și sper ca atunci când voi cânta cei prezenți să cânte cu noi «Mai întoarce, Doamne, roata!» așa cum o cântam când eram tineri și fericiți.”

Alături de trupă va fi Orchestra Națională Mugurel sub bagheta dirijorului Ioan Dascal. “Mona”, “Regina nopţii”, “La o masă”, “Cenşăreasa”, “Pe nisipul de la mare”, “Te-am crescut, copile”, “Șatra”, “Lanţul de iubire” sunt doar câteva dintre melodiile celebre care sunt apreciate şi acum și care se vor auzi pe 21 aprilie 2019 la Sala Palatului.

Amfitrioana evenimentului este doamna Corina CHIRIAC, cea care va și susține un recital. Alături de ea, pe scenă, va fi Asociația Folclorică “Valea Prahovei” – un ansamblu înființat in 2014, format din tineri dansatori, foști sau actuali membrii ai marilor ansambluri folclorice profesioniste sau de amatori din țară.

Biletele s-au pus în vânzare astfel:

  • Categoria VIP – 200 lei (întâlnire cu artistul)
  • Categoria 1 – 150 lei
  • Categoria 2 – 120 lei
  • Categoria 3 – 90 lei
  • Categoria 4 – 50 lei

AZUR, fenomenul

Nicio altă trupă sau artist din România nu a atins notorietatea AZUR pe timpul comuniștilor. Asta cu atât mai mult cu cât melodiile lor nu erau înregistrate pe discuri de vinil și nu erau distribuite la radio și la televizor. Azur s-a constituit în jurul lui Nelu Vlad, care și-a început cariera muzicală în urma unui pariu. Tânărul se specializase inițial în chimie, după care a fost admis în Academia de Miliție. În urma unui scandal cauzat de o întrerupere de sarcină în familia lui (gest interzis în epocă), Nelu Vlad este exmatriculat în 1979 din Academie și are ideea de a organiza în timp record (o săptămână) o formație pentru nunți, prin care avea să-și întrețină familia. Formaţia Azur cânta muzică de petrecere pe ritmuri balcanice. Azur este o cunoscută formație de muzică de petrecere din România, înființată în anul 1984 la Brăila. Totodată, este considerată prima formație care a cântat maneaua lăutărească. Dintre formațiile de gen, Azur a rămas una dintre preferatele publicului românesc, fapt confirmat de discografia foarte bogată (peste 25 de albume).

Azur rămâne fără îndoială una din cele mai de succes trupe din istoria României, trupa care are în continuare nenumărați fani, care a susținut o multitudine de concerte și a vândut milioane de albume.

Iar pe 21 Aprilie 2019, Sala Palatului va răsuna pe muzica a 40 de ani de cântec, poveste, istorie. Nelu Vlad promite un concert cum nu a fost niciodată. Singurul aniversar pe care AZUR îl va susține!

 

Comments

comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Leave a Reply

%d bloggers like this: