TARGURI SI EXPOZITII

Comorile Egiptului

Expozitia “Comorile Egiptului” in Bucuresti

La Biblioteca Nationala a Romaniei din Bucuresti, s-a deschis o expozitie ce are drept tema “Comorile Egiptului“. O serie de artefacte din Egiptul antic, replici perfecte ale celor originale, sunt expuse publicului larg iar Biblioteca Nationala este un loc care se preteaza ideal acestui gen de expozitie. Cultura si istorie.

A inceput pe 21 martie si dureaza pana pe 21 iunie asa ca aveti timp suficient sa o vizitati!

Bisconcert si Arena Events sunt cei care au adus in Bucuresti  expozitia “Comorile Egiptului”. O poveste a Egiptului antic ce cuprinde nu doar sarcofage, mumii ci si obiecte de uz casnic ce va dezvaluie viata de zi cu zi din aceea perioada si este realizata la nivel exceptional.

Sala Expozitie Comorile Egiptului

Artefactele Egiptului sunt raspandite astazi prin intreaga lume. Muzee din Germania, Franta, US sau Marea Britanie adapostesc o multitudine de obiecte ce au fost descoperite in timp pe teritoriul Egiptului. Exista o intreaga poveste a acestora si a luptei statului egiptean de a le recupera. Ma indoiesc sincer ca British Museum o sa renunte vreodata la ceea ce detine dar poate in viitorul indepartat…cine stie?

De aceea, discutia despre “nu sunt exponate originale” mi se pare absolut inutila. Este de domeniul imposibilului pentru o tara ca Romania sa aduca obiectele reale intr-un spatiu. Asigurarile, paza, transportul si plata inchirierii ar duce biletul la un asemenea eveniment la sume fabuloase. Ca sa nu mai vorbim de logistica necesara. Nu a reusit nimeni in lume sa stranga o expozitie completa si nici nu sunt sanse reale de ase intampla acest lucru curand. Evident ca au fost stranse multe uneori, in diferite locuri, dar in tari mult mai puternice financiar si cu traditii in ceea ce priveste cultura mult mai vechi ca ale noastre.

British Museum din Londra ce detine cea mai mare colectie din lume de obiecte antice egiptene sau Pergamon Museum din Berlin care gazduieste expozitii cu obiecte apartinand Academiei de Stiinta din Berlin aduse in Prusia undeva prin anii 1840 sunt doar doua locuri unde, daca va intereseaza cu adevarat puteti admira originalele. Sau puteti vizita Muzeul Civilizatiei Egiptene din Cairo unde de asemenea exista colectii originale. Asta pentru cei pasionati cu adevarat de civilizatia antica egipteana.

Pentru noi ceilalti, cei care suntem doar vizitatori de ocazie, “Comorile Egiptului” din Bucuresti este mult mai aproape.

Ca sa intelegem exact dimensiunea istoriei Egiptului, am putea sa facem o comparatie. Anul acesta sarbatorim 100 de ani de Romania si istoria noastra se intinde pe… sa spunem 2000 de ani. Istorie insa nedocumentata in totalitate. Istoria Egiptului antic, documentata extrem de temeinic se intinde pe 3000 de ani! Apoi putem adauga si cei 2000 pe care-i avem impreuna in timurile noastre de dupa nasterea lui Isus.

O civilizatie ce a rezistat aproximativ 3000 de ani inainte de era noastra, desigur ca a a devenit in timp extrem de complicata. Evident ca pe langa celebrele piramide au ramas si multe alte obiecte ce au dus chiar la inventarea unei stiinte. Egiptologia.  Studiul științific al Egiptului Antic și istoriei Egiptului Antic ce are catedre in cele mai mari universitati din lume.

 

Expozitia “Comorile Egiptului” , va introduce in lumea antica a Egiptului si va prezinta de la religie, scriere si modalitatea de imbalsamare pana la personaje celebre ale vremii -Nefertiti sau Cleopatra a VII a – ultima regina a Egiptului. O calatorie intr-un spatiu fabulos si plin de bogatie.

Pentru 50 de lei puteti inchiria un ghid care va va explica in detaliu expozitia sau mai simplu puteti descarca un Qcode existent si asculta singuri povestea.

Orar:

  • Luni, Miercuri 9:00 – 18:00
  • Marți, Joi 9:00 – 20:00
  • Vineri 9:00 – 19:00
  • Sâmbată, Duminică 10:00 – 19:00

Pret bilete:

  • copii sub 6 ani gratuit
  • studenti – luni-vineri 25 de lei / sambata – duminica 30 de lei
  • grup de studenti ( minim 10 ) – luni – vineri 20 de lei / sambata – duminica 25 de lei
  • adulti – luni – vineri 40 de lei / sambata -duminica  45 de lei
  • grup adulti ( minim 10 ) – luni-vineri 35 de lei / sambata – duminica 40 de lei

Poate o vizita la expozitia “Comorile Egiptului” va va face sa va doriti o calatorie adevarata la piramide si chiar daca Egiptul in aceste timpuri nu este cel mai sigur loc din lume, undeva in viitorul apropiat o sa redevina destinatia iubitorilor de istorie.

2 thoughts on “Comorile Egiptului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *