Ce sa vizitezi in Washington
Ce sa vizitezi in Washington
Am ajuns si la Washington in calatoria mea pe care am facut o recent in Statele Unite. Mi-as fi dorit mult sa intru si la Casa Alba dar din cate se pare nu se mai fac momentan vizite inauntru. Am stat doar 2 zile din pacate si totodata din fericire.
Din pacate pentru ca nu am apucat sa vad atat de multe locuri pe care mi le propusesem, din fericire pentru ca atunci cand am fost in cele 2 zile a fost EXTREM de cald. Nu stiu daca pot sa va redau in cuvinte cat de cald a fost, in jur de 100 fahrenheit, cam peste 42 de grade la noi. A fost infernal in fiecare zi chiar de la primele ore ale diminetii, mai bine mi s-a parut in Doha cand am fost in luna mai daca va puteti imagina, efectiv iti iesea apa prin piele fara sa faci nimic. Deci sfatul meu este sa NU mergeti in Washington in iulie sau august, evitati pe cat posibil. Chiar si seara cand am ajuns eu la ora 22 era un aer pe care abia il puteai respira.
Am venit din New York cu cei de la United Airlines cu o cursa express , avion mic de un loc pe o parte si 2 pe cealalta cu o capacitate de vreo 50 de locuri. Dar e un drum scurt si probabil o aeronava mai mare ar fi inutila.
Am aterizat la aeroportul Dulles, de unde am luat un bus pana la statia de metrou Wihle Reston East iar un bilet a costat 5 dolari. Am inteles ca vin foarte des, din 15 in 15 minute, Silver bus express. De acolo aveti mai multe linii de metrou cu care puteti merge in oras. Eu am luat silver line si am coborat la Union Station in apropiere de gazda mea. As vrea sa va povestesc putin despre sistemul lor de vanzare a cartelelor de transport. Le puteti cumpara doar de la aparate Smart, cardul costa 5 dolari cand il cumperi prima oara si nu iti recuperezi banii inapoi ca la Londra. Trebuie sa spui daca vrei doar o calatorie dintr-un punct in altul, dupa introduci suma dar atentie merge doar cu bancnote de pana la 20 de dolari si se apropie cardul la final ca sa iti adauge suma pe care ai depus-o. Exista si pentru o zi intreaga varianta care merge nelimitat si pe metrou si pe autobuze si costa 14, 75 dolari, dar merita daca aveti de umblat mai mult in ziua respectiva, avand in vedere ca o calatorie este intre 2, 25 si 6 dolari in functie de distanta.
Așadar, metroul din Washington oscilează între calitatea de metrou și tren care leagă suburbiile (exemplu, metroul spre Silver Spring, care seamănă mai mult cu un tren rapid între București și Ploiești :), dar mai murdar decât cele românești…). Stațiile sunt destul de rare în partea a doua spre extremitatea orașului, ceea ce accentuează impresia de călătorie cu un tren. Liniile de metrou, dispuse radial din centru spre margine, sunt cinci la număr: roșie, între sud-vest (Bethesda) și centru-nord (Silver Spring); albastra – linia centrală, între sud (Alexandria), centru și est (Capitol Heights); portocalie – tot linie centrală, leagă est (Capitol Heights) de vest (Vienna/Fairfax); galbena– între nord (Georgia Avenue) și sud (Alexandria); verde, leagă nord-est (Greenbelt) de sud-est. Cea mai utilizată linie este cea albastră, care trece și prin stațiile pentru obiective turistice din centru (se suprapune în centru, pentru o bucată, cu cea portocalie).
La rândul lor, autobuzele au rute foarte bune și lungi , orele de trecere sunt afișate în stații, se intră numai prin față, pe la șofer, unde există automatul de taxat (sau se poate cumpăra bilet de la șofer). Probleme: autobuzele sunt puține pe traseu (unul la o jumătate de oră), au un sistem de anunțare oprire în stații (se trăgea de un fir pentru a anunța oprirea dorită în stația respectivă) și nu sunt foarte curate. În plus, la orele de vârf, când se iese de la serviciu, sunt aglomerări de mașini și autobuze pe străzile cochete din downtown. Dincolo de ultima stație de metrou și de autobuz suburbii care au „centre” proprii, cu restaurant și zone de shopping.
Am stat intr-o casa veche in apropiere de Union Station, la Found Places Capitol Hill. Mi-a placut zona si faptul ca luam micul dejun in sufrageria de la parterul casei, intr-un salon mare cu mobila vintage, mi s-a parut altfel fata de locurile unde am stat in America, pretul a fost de 45 dolari pe noapte, camera dubla cu mic dejun. Am stat in moteluri , la Airbnb, la gazda dar nu am stat intr-o casa asa de veche, vedeti pozele aici.
Am fost in prima zi sa vizitez National Mall (spațiul deschis dintre muzee) care se întinde între străzile 1th și 14th. Este așadar de o mărime foarte mare, foarte mult de mers nu ai cum sa le vizitezi într-o zi. Minim șapte zile ar fi necesare (minim o zi pentru fiecare muzeu). Am inceput cu Washington Monument care la momentul la care a fost construit era cea mai inalta cladire din lume, dupa care la ceva timp a aparut Eiffel Tower care l-a intrecut. Acum este doar o amintire acest record, au aparut foarte multe cladiri care sunt mult mai inalte. Construit in memoria lui George Washington, primul presedinte american. Are o inaltime de 169 m, in interiorul lui se gasesc 897 trepte, iar liftului ii trebuie 70 de secunde pentru a ajunge in varf. Dar, nici acesta nu mai poate fi vizitat pentru moment, fiind in reparatii.
Am facut cateva poze, dupa care am plecat mai departe spre Lincoln Memorial. Pe drum m-am oprit la memorialul în cinstea eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, unde sunt reprezentate toate statele în jurul unei fântâni arteziene deosebite, mi-a placut foarte mult, am facut poze cu Statele mele preferate, Vermont, California (unde inca nu am ajuns), Massachusetts, New York, Texas (unde o sa ajung data viitoare), Ohio. Am savurat atmosfera placuta, am vazut multi turisti fericiti care isi faceau poze, in ciuda caldurii insuportabile de afara, Ba unii chiar s-au bagat cu picioarele in apa de la fantana, apa care era foarte calda. Erau chiar si rate care se balaceau vesele.
Undeva, pe deal, se ascunde Memorialul Războiului din Vietnam. Impresionantă creație, destul de simpla la prima vedere, dar te marchează aleea care te coboară pe lângă marmura neagră, lucioasă, pe care sunt inscripționate, cu litere de tipar, mii de nume, tot atâtea victime nevinovate ale unui război inutil unde au murit prea multi luptand pentru idealuri. Din loc în loc sunt flori și câte o fotografie cu persoana încă în viață, tânără, așa cum era înainte de a pleca pe drumul fără de întoarcere. Pe margine, cu lacrimi în ochi, am vazut câte un veteran în cărucior, cu părul lung și alb, de parcă retraia clipele acelea groaznice. Este impresionant si mi-a parut rau ca nu am avut la mine macar o floare ca sa o las si eu in memoria acestor oameni curajosi care au luptat si au platit cu pretul vietii.
Inainte sa merg sa il vad, m-am documentat si am aflat ca Maya Lin o studenta la Universitatea Yale este cea care a realizat acest memorial. De-a lungul anilor ei de boboc și de al doilea an, ea a urmărit cum numele de pe piatră s-au adăugat la rola de onoare, gravând numele celor uciși în războiul din Vietnam. Încurajată de profesorul ei, studentul de arhitectură a intrat în concursul național de design, care a avut loc pentru Memorialul Veteranilor din Vietnam, care urma să fie construit pe National Mall din Washington, D.C. si a reusit sa il castige. Admirând regulile de concurență care impunea ca memorialul să fie apolitic și să conțină numele tuturor celor confirmați morți și lipsiți în acțiune în războiul din Vietnam, designul lui Lin a făcut apel la numele a aproape 58.000 de militari americani, listați în ordinea cronologică a pierderii lor, care urmează să fie gravat într-un perete în formă de V din granit negru lustruit scufundat în pământ. Interesanta poveste desi am inteles ca americanii nu au prea fost incantati de acest lucru, deoarece la concurs au participat arhitecti de renume care cred ei ca daca unul dintre ei ar fi castigat lucrurile ar fi stat altfel.
Abia asteptam sa urc scarile Memorialului lui Lincoln asa ca fiindu-mi extrem de cald am plecat in graba sa intru sa il vad. Auzisem ca este mai placut sa mergi sa il vezi mai pe seara dar eram sigura ca nu o sa reusesc sa mai ajung asa ca am pornit spre el acompaniat de veveritele vesele din parc.
Cand am intrat era foarte aglomerat, mi-am facut loc printre sutele de turisti ca sa ajung la statuia Memorialului lui Lincoln. A durat mai mult de 50 de ani până când construcţia monumentului a fost posibilă. La doi ani dupa asasinarea liderului american, în 1867 se hotaraste începerea construirii monumentului, inaugurarea lui avand loc in anul 1922.
Cel care s-a ocupat de construirea cladirii în care este situată statuia lui Abraham Lincoln a fost arhitectul Henry Bacon. Fraţii Piccirilli au inserat câteva elemente romane în sculptura lor, doua coloane romane înfasurate în fâşii de lemn aflate în lateralele scaunului, pe care Lincoln îşi propteste braţele. Am aflat ca subsolul e plin de stalactite din cauza fluviului din apropiere, am fost sa vad si muzeul din stanga cladirii care este gratuit unde poti vedea poze cu istoria din perioada in care a fost construit memorialul. Inauntru exista si un magazin cu suveniruri de unde puteti lua cate o amintire pentru cei dragi de la unul dintre cele mai vizitate locuri din Washington.
De aici ma gandeam sa merg sa fac o vizita si la Arlington National Cemetery ca sa vad si eu mormantul lui John F Kennedy. Chiar langa Lincoln Memorial este o statie a celor de la Old Trolley Bus cu care am fost in aceea zi, au traseu care include si o statie langa Arlington National Cemetery. Despre turul lor v-am povestit in articolul nostru despre Library Congress. M-am decis totusi sa aleg turul in care pot ajunge la Casa Alba in primul rand si dupa aproape de Library Congress, asa ca m-am suit in bus. Tururile lor sunt foarte interesant abordate de soferii care sunt si ghizi si povestesc cu mult umor despre cladirile intalnite pe traseu. Doresc sa le multumesc si eu pentru permisul de Vip guest pe care mi l-au oferit pentru aceea zi si recunosc ca fara ajutorul lor nu as fi putut vedea nici macar jumatate din locurile pe care le-am vazut.
Transportul in Washington este destul de dificil pentru turisti, nu prea sunt statii de metrou in fiecare punct iar busurile au traseuri lungi, uneori obositoare pentru a ajunge acolo unde doresti si oricum tot trebuie sa mergi pe jos pe distante foarte mari, daca mai prinzi si o caldura cu am prins eu chiar te ia cu lesinul, asa ca NU mergeti in lunile de foc.
White House
Si am ajuns si la Casa Alba in fata, unde era puhoi de turisti care isi faceau poze. Distanta de la gard la locul unde ai voie sa faci poze este destul de mare fata de cum imi imaginam, dar daca ajungi acolo incepi sa-ti faci poze fericit/a, pentru ca pe bune nu ai cum sa nu mergi sa faci o vizita si inauntru. Oricum, am inteles ca nu este chiar asa mare lucru, chiar si atunci cand era permis accesul erau o gramada de controale si nu poti vedea decat anumite incaperi, practic dureaza destul de putin turul. In fata este foarte bine pazita, multe masini de politie si evident trupe gata sa intervina in orice moment, daca este nevoie. Erau si cateva televiziuni care luau interviuri unor veterani pentru un reportaj. Cred ca Trump era acolo, ma astepta, caci inainte sa ajung am vazut coloana de masini condusa catre Casa Alba, dar am lasat intalnirea noastra pe data viitoare fiind grabita.
Am pornit din nou cu turul nostru de bus mai departe, pe drum am vazut o parte dintre muzeele Smithsonian, hotelul lui Trump, stadionul , National Archives, Air and Space Museum, Holocaust Museum, National Museum of American History, US Capitol, in total sunt 25 de statii.
Intrarile la toate muzeele Smithsonian din Washington sunt GRATUITE. Eu am coborat la US Capitol aproape de Library Congress. Am incheiat ziua cu o plimbare in George Town , aria unde gasiti restaurante, magazine. Am fost putin pe la shopping la Forever 21 si dupa sa mananc la Baked and Wired unde am mancat niste briose fabuloase. Am cumparat o sticla de whisky american autentic de la unul dintre magazinele cu bauturi din toata lumea si am incheiat seara la unul dintre baruri in fata unui pahar de bere americana.
A doua zi a fost o zi destul de scurta deoarece la ora 16.oo aveam bus catre New York asa ca m-am organizat sa vad de dimineata Air and Space Museum iar dupa am fost in vizita la Zoo Washington ca sa vad si eu ursii Panda pe care nu am apucat ca sa ii vad in Viena.
National Air and Space Museum a fost deschis in 1946 de catre Harry Truman ca tribut al succesului aviatiei si bine a facut , astazi fiind unul dintre cele mai vizitate muzee din Washington. Intre timp americanii au contribuit si la dezvoltarea cunoasterii cosmosului sau macar al spatiului apropiat planetei noastre si si-au adus jucariile scoase la pensie sau prototipurile proiectelor in desfasurare in acest muzeu, facandu-l cel mai bogat muzeu de profil. Nu ratati o vizita la acest muzeu. Cele 2 etaje ale muzeului sunt impresionante, unde intorceai capul dadeai peste ceva interesant, parca era o incursiune minunata pentru ochiul vizitatorului de la posterele cat un perete la primele avioane cu care s-au doborat recorduri. Am facut o vizita in fuga , scurta si sincer as mai fi stat ceva daca nu eram presata de timp.
Zoo Washington
Ca sa ajungeti la Zoo Washington trebuie sa coborati cu metroul la statia Cleveland Park sau Woodly Park/Zoo Metro. Distanta este cam aceeasi , oricum nu scapati sa mergeti pe jos cel putin 2o minute. Am avut noroc si m-am intalnit cu ursii Panda din gradina, care dormeau ca ursul. Am vazut si ursuletul Panda rosu, care statea ascuns de caldura, bizonul american , tigrii, elefantii indieni, leii africani. Am vazut cum monitorizau pe un ecran imens activitatile ursilor Panda. M-am simtit foarte bine , erau foarte multi turisti si familii americane cu copii care se bucurau de vizita. In parc mi s-a parut foarte dragut faptul ca au stropitori ca un dus unde te poti racori si un alt lucru interesant este faptul ca au tonete cu racoritoare in foarte multe locuri si locuri speciale pentru copii sau unde poti lua masa.
Întinderea parcului este impresionanta, ca și confortul și “intimitatea” oferite animalelor. Vizitatorii, deși importanți, se simt în planul doi ca niste oaspeți ai junglei și savanei. O consecință importantă a acestui concept de grădină zoologică este că animalele pot să stea complet ascunse în anumite secțiuni ceea ce mi se pare interesant, este important ca animalele sa aiba un spatiu unde sa se retraga.
Inchei acest articol cu regretul ca nu am putut sa vad mai multe lucruri ca sa vin sa vi le povestesc dar ca de fiecare data va rog pe voi sa veniti cu completari si impresii daca ati vizitat si alte locuri in Washington.
Mai exista tururi si cu cei de la Discover DC sau City sights tours unde puteti vedea mai multe locuri.
Din pacate, nu il pot pune in topul meu de orase vizitate, nici macar din America, recunosc ca este interesant, este un oras pe care nu trebuie sa il sariti, dar nu cred ca ar trebui sa stati mai mult de 3 maxim 4 zile. Sunt orase unde m-am simtit mai bine in calatoria mea in Statele Unite, ca Boston sau New York, orase care ofera o mai mare diversitate si unde m-am simtit mai safe. Aici sunt anumite zone unde,din pacate nu pot spune ca m-am simtit foarte safe una dintre ele fiind Union Station pe unde am trecut si cand am venit si la plecare, este plina de homeless si drogati dar poate ca totusi este doar o impresie. Oricum in orice oras din State exista zone safe sau unsafe deci eu zic ca este bine sa fiti foarte atenti ca sa dati seama la timp daca exista vreun pericol pentru ca pana la urma paza buna trece primejdia rea.