CORONAVIRUS 2020

Ce facem dupa 15 mai?

Ce facem dupa 15 mai?

Cred ca asta e intrebarea cea mai in voga astazi…ce facem dupa 15 mai? Cum va fi viata noastra?  Pentru ca am inchis tara pentru cateva cazuri si iata ca suntem nevoiti sa o deschidem cu aproape 15.000 de cazuri. Nu stiu daca nu cumva Suedia nu a adoptat solutia cea mai buna…

Dupa doua luni de pauza fortata este absolut necesar ca viata sa continue. Nu ma gandesc doar la turism ( nici nu stiu cum se va face ) , nu ma refer doar la economie in general sau la scoli, sport, muzee, restaurante ci ma refer la sanatatea psihica a tuturor! Exceptie facand un mic procent, carora aceasta carantina le-a venit ca un urias dar, majoritatea covarsitoare a populatiei se simte teribil de rau si este decisa sa isi asume riscuri doar pentru a iesi afara. E adevarat ca cei mai multi dintre ei au luat contact cu Covid-19 doar din media si nu au pe nimeni cunoscut sa fi trecut printr-un asemenea caz, de aceea si cred in diverse teorii ale conspiratiei, este adevarat ca cei care s-au lovit de Covid-19, chiar si de la departare, sunt foarte circumspecti dar cred ca suntem pregatiti sa ne asumam riscurile.

Suntem insa pregatiti pentru ce putem sa facem dupa 15 mai?

Cred ca majoritatea dintre noi suntem! Regulile de care nici nu auzisem la inceputul anului acum sunt banalitati. Nu toata lumea poarta masca dar aproape toti pastreaza distanta acolo unde se poate. Firmele au invatat cum pot sa ofere conditii de munca angajatilor in noua realitate. De fapt, le-au inventat pur si simplu si speram sa mearga.

Autoritatile sunt mult mai pregatite acum decat in urma cu doua luni. Si-au creat protocoale in aproape toate institutiile si cel mai important, pe langa faptul ca stiu ce au de facut, este sentimentul de “putem controla/nu ne mai este atat de teama“. Covid-19 este acum doar o boala ce poate fi tinuta sub control si nu mai este sfarsitul lumii.

Un scenariu crunt al unei noi dezvoltari a pandemiei ar pune Romania in doua saptamani dupa 15 mai intr-o noua carantina.

Dar cele de mai sus, combinate cu caldura care va veni ma fac sa fiu optimist. Da, vor mai fi cazuri. Dar lucrurile se vor stabiliza incet incet. Ca in orice zi din viata noastra, vom trai cu riscul de a avea un accident sau de a ne imbolnavi de Covid-19 si vom trai asa cum aceleasi riscuri nu ne-au impiedicat sa ne traim vietile mai bine sau mai rau pana acum.

E nevoie dupa 15 mai de implicarea fiecarei persoane in parte. Daca noi suntem constienti ca este absolut necesar sa respectam cateva reguli si facem acest lucru, viata o sa continue si intr-un timp scurt ne vom obisnui  cu toate noutatile. Si sunt optimist, nu pentru ca romanii ar fi cine stie ce model de cetateni civilizati ci pentru ca le este frica. Aceasta frica va duce la distantare. Care va duce la controlul virusului.

Am ajuns sa transformam Terra, am ajuns specia dominanta pentru ca ne adaptam extrem de rapid la conditii noi. Asta vom face si acum. Nu e sfarsitul lumii, nu va fi nici un razboi si nici o Apocalipsa. A fost o perioada grea, o incercare a generatiei noastre pe care am trecut-o cu destul succes. Putea fi mai bine dar putea fi infinit mai rau. Mai avem de tras dar curand ne vom intoarce la normalul nostru cu toate ca “normalul” de dinainte era doar o stare de fapt in mintea noastra si nu o normalitate sanatoasa.

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.