ROMANIA

Casa de vacanță Vălișoara

Casa de vacanță Vălișoara  – pe-o gura de rai, pe-un picior de plai

Nu trebuie să mergi în Montana sau in Vermont, nici măcar in Elveția pentru a găsi o locație ce pare ruptă din rai. Pentru că la întrebarea “de câte ori a trebuit să traversezi cu mașina un pârâu ( nu pe un pod ci chiar prin el ) ca să ajungi la o pensiune“? o să răspunzi doar dacă ai fost la casa de vacantă Vălișoara.

drum spre casa de vacanta valisoara

Romania are locuri atât de frumoase și prea putin știute încât poate ar trebui sa fim recunoscători acestei pandemii care aproape ne-a “obligat” să le descoperim. Oameni frumoși ce au reușit să realizeze adevărate bijuterii în mijlocul naturii, locații superbe ce își așteaptă oaspeții cu drag. Locul unde pe lângă relaxare, poți să faci alpinism, plimbări cu bicicleta, zbor cu parapanta, trasee in natura dar și baie in ciubăr când e frig afara sau vara când e cald in piscina, grătar in aer liber sau pur si simplu să te bucuri de un ceai în fața șemineului.

Cele 4 structuri de cazare, te așteaptă să petreci un sejur alături de cei dragi, într-un cadru retras, o oază de liniște, care te va cuceri de îndată ce ai ajuns. Pentru că zona este absolut fabuloasă, plină de obiective turistice,  o vacantă aici poate fi atât relaxanta cat și activă.

Din spațiile descrise mai jos, trebuie să știi ca poți să te cazezi in Cabana Ionică tot anul iar în celelalte trei doar începând cu 1 martie și pana in luna Decembrie. De Sărbătorile de iarna însa, gazdele primesc oaspeți in toate cele patru vile.

Unde te cazezi la Vălișoara?

Casa de vacanță Vălișoara – pentru 6 persoane + 2 locuri suplimentare dispune de următoarele facilități:

  • Parter:  Loc de luat masa, Șemineu, Chicinetă complet echipată, Baie cu duș, Terasă acoperită cu grill
  • Mansardă:  Trei dormitoare cu două paturi, Canapea extensibilă, Toaletă, Balcon acoperit
  • Curte:  Loc pentru grătar și ceaun, Balansoar

Studio 1 – pentru 2 persoane + 2 locuri suplimentare – Căsuță independentă cu aer condiționat

  • La interior:  Cameră cu pat matrimonial, Fotolii extensibile, Chicinetă echipată, Loc de luat masa, Baie cu duș
  • La exterior: Terasă acoperită, Foișor, Grill, Șezlonguri și umbrelă (vara)

Studio 1

Studio 2  – pentru 2 persoane + 2 locuri suplimentare – Căsuță independentă cu aer condiționat

  • La interior :  Cameră cu două paturi single (lipite) , Fotolii extensibile,  Chicinetă echipată,  Loc de luat masa,  Baie cu duș
  • La exterior:  Terasă acoperită, Foișor, Grill,  Șezlonguri și umbrelă (vara)

Studio 2

“Cabana La Ionică” – pentru 2 persoane + 4 locuri suplimentare in dormitor comun la mansardă

  • Parter:  Living cu loc de luat masa, Loc pentru dormit – 1 pat dublu, Bucătărie echipată, Baie cu duș, Terasă acoperită
  • Mansardă: Dormitor cu 4 paturi suplimentare, Balcon acoperit
  • Curte: Ciubăr cu apa sărata, Foișor, Loc pentru grătar, ceaun

Cabana La Ionica

Cabana La Ionica

Practic este un complex format din cele patru vile, independente una de cealaltă, spații ce oferă însa atât intimitate cat și posibilitatea de a petrece timpul impreuna cu cei cazati in alt spatiu.

casa de vacanta valisoara

Obiective turistice in zonă

Casa de vacanță Vălișoara nu oferă doar relaxare in cadrul locației și ar fi păcat să nu ieși să vizitezi obiectivele turistice din zonă. E la alegerea ta să vizitezi o minune a naturii cum e salina de la Turda, o biserică veche de 300 de ani sau o cetate din secolul al XIII-lea.

Poți vedea mai jos unde te poți plimba alături de cei dragi.

  • – Cetatea de la Colțești construită între anii 1253 și 1275.
  • – Bisericile de la Măgina, Rimetea (1936), Poiana Aiudului (1703) și muzeul etnografic de la Rimetea.
  • – Cheile Râmețului și Mănăstirea Râmeț – 50 km.
  • – Cheile Turzii și Salina de la Turda – 35 km.
  • – Cetatea Alba Carolina și numeroasele obiective istorice din Alba Iulia – 50 km.
  • – Cetatea Sighișoarei.
  • – Sarmisegetuza Regia și Cetatea de la Deva.
  • – Castelul Huniazilor.
  • – Ghețarul de la Scărișoara.

Contact Casa de vacanta Valisoara

Website – www.casadevacantavalisoara.ro

Facebook – CasaDeVacantaValisoara

Telefon – 0040 753 128 950

Email – ecotour.ardeal@gmail.com

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.