Camino – pas cu pas! – partea a doua

Camino…

Continuam cu interviul nostru…A ramas ca o sa va dezvalui personajele. Romani din Brasov, plecati pentru o viata mai buna in Spania ca multi altii. El Ioan ( cred ca Nelu sau Nelutu ) , doamna dansului si însoțitoare/pelerin în cel de-al doilea drum Mariana. Amandoi situati ca varsta undeva la mijlocul vietii. Au o fiica ce studiaza acolo, Diana, si  toti trei fac parte din  „diaspora” despre care s-a tot vorbit cu putin timp in urma… Le multumesc pentru rabdarea cu care au raspuns si pentru povestile minunate. Promit ca daca  o sa fac atunci cand o sa fac Camino o sa-i caut!

Ce bagaj ati avut?

    Rucsac special de drumetii, ( cu prindere la mijloc,cu centura). Este recomandat sa ai cu tine 10% din greutatea corporala, dar eu am avut cu vreo 4 – 5kg in plus ca am luat multe ce nu au fost neaparat necesare. Oricum speli imbracamintea pe care o porti in ziua respective – de la mers transpiri enorm. Continut: -sac de dormit,prosop de baie, trusa de barberit cu restul,schimburi tricouri pantaloni,un plovar termic,pelerina de ploaie´palarie de soare.ochelari,fase,pansament,leocoplast,spirt,rivanol (trusa de prim ajutor), ac cu ata (cand se face basici se inteapa cu acu se trece ata prin ea si se lasa acolo sa se scurga lichidul pana se usuca pielea si cade pielea cu tot cu ata ) nu e usor – faci febra musculara,basici, rosaturi, insolatii, etc ,ace de siguranta,carlige de rufe,detergent de spalat,obligatoriu lantern, sticla de apa tip plosca baston ori altceva de sprijin ptr munte urcare,dar mai ales la coborare ajuta mult. De recomandat imbracaminte sa acopere tot corpul – daca te atingi de plante poti face alergie.

Cei care locuiesc pe ruta  v-au ajutat?

     Cei care locuiesc de-a lungul drumului sunt primitori, ospitalieri dar pentru ei asta este si o afacere. Au magazine, restaurante, baruri etc unde pelerinii fac mult consum, se mananca si se potoleste setea dupa suferinta de o zi. Albergue particulare sunt si am intalnit prin paduri mese de lemn amenajate frumos si pline cu alimente, termose cu cafea si pahare, sticle de suc ,apa,biscuiti ,cornuri pe care nu le pazea nimeni. Daca luai ceva plata era donativo, cat considerai ca face,ca poti da ….era o pusculita unde se puneau banii – inchisa si asigurata bine. Oamenii erau corecti daca luau ceva puneau ceva in pusculita Localnicii foarte. respectosi te saluta cu traditionalul  „Buen camino  pelegrino” ori „buen camino caminante”.

Politia ajuta pelerinii?

     Da stie si ajuta cand este necesar. In orase am intalnit in intersectii dirijand circulatia ei uneori cand sunt multi pelerini, dupa masa la cazare,cand se intra in oras pentru ca uneori daca continui drumul mai ocoleste orasul traseul,ca o centura.

Grupurile care merg spre final sunt mari?

   Da, sunt mai mari pentru diferite motive : -se unesc caminele iar multe persoane aleg sa faca numai ultima parte din drum pentru ca nu au mai mult timp liber. Ori isi impart concediu sa ajunga si la mare, sau cum am ales si noi ultimii 300 km. Mi-ar placea sa-l fac odata tot daca o fie posibil in viitor. 800km/o luna de mers.

grupurile devin tot mai mari pe masura ce te apropii de final

La final ce gasesti?

     Catedrala Sf. Santiago din orasul Santiago de Compostela, care este capitala tinutului Galicia – provincie de Spania N-V. Foarte frumoasa, foarte mare, o splendoare de constructie si pe afara si pe inauntru iar in lateralul ei Muzeul cu toata istoria ei care spune ca acolo a ajuns apostolul Santiago si a facut o bisericuta mai mica, dupa aceea romanii una mai mare ca apoi sa se faca enorma Catedrala iar din temelia bisericilor vechi se afla si acuma in interior pietre si mormantul apostolului unde ca sa ajungi la el se sta la cozi imense. Noi am stat doua zile in Santiago ca sa putem vizita tot si participa la evenimentele pelerinilor. Au un ritual de tamaiere a catedralei cu o cadelnita mare ce se coboara din bolta ei pe un sistem de scripeti pe o funie groasa cat mana ce o penduleaza sase persoane in acest proces, ceva extraordinar si greu de descris.Impresionant.Asta trebuie sa o vezi , sa te minunezi. La sosire este un platou maare in fata ei si te intalnesti cu toate persoanele cu care te-ai cunoscut pe drum ori numai ce te-ai vazut ori intersectat cu ei TE IMBRATISEZI cu ei de bucurie,dar o bucurie din aceea sincera si placuta pe care numai acolo o simti, BUCURIA reusitei ca si tu ai facut Caminul chiar daca numai o bucata uneori. Si acuma am in minte vorbele lor ” dame un abrazo hombre que ya aqui estamos!!!!!”da-mi o inbratisare omule ca am reusit!!! Toata lumea este in tot o imbratisare si intr-o bucurie in toate limbile dar majoritatea invata cateva cuvinte in spaniola.Pe urma se scoate diploma si la ora 12:00 este slujba pentru pelerini unde se anunta cei care au sosit pe nume, nationalitate si de unde vine. Seara la ora 20:00 se face o adunare intro capela din interiorul mitropoliei si se prezinta fiecare si face un mic rezumat de calatoria lui unde am auzit istorioare foarte interesante. Trebuie sa iti zic ca nu toti ajung pana la capat din diferite motive dar in principal – picioarele se imbolnavesc si efortul fizic care il depui pe soare,pe ploaie, pe ceata ,etc este imens. Si sotia mea a vrut sa renunte de vreo trei ori, imi zicea cand ajungem aici ne cazam si imi dai pasaportul si bani ca eu ma intorc la Madrid, tu daca vrei te las sa continui.Dar dupa o masa buna, o relaxare  a piciorelor intr-un bazin cu apa rece, un somn bun peste noapte ca te trezeai pe aceasi parte pe care te-ai culcat , dimineata uita de greul si chinul de ieri si zicea „hai sa mai fac o zi sa vad azi cum va fi”…si asa pana la capat a reusit. Eu citisem un slogan intr-un albergue ce spunea ca „mai intai trebuie sa suferi ca sa cunosti gloria” si o imbarbatam cu el mereu. Mi-l luasem ca pe un motto. Si   ce bucuroasa a fost la sosire pe platoul din fata catedralei!!!! Aproape ca se tavalea pe jos zicand „Yes,am reusit yes,yes!!!!” pe urma ne imbratisam cu totii. Pe toate cele patru laturi ale catedralei era tot o forfota de pelerini si turisti veniti cu autocarele, de toate natiile si japonezi, si filipinezi,alti asiatici, americani din California am intalnit pe drum si cu unii am dormit in aceasi camera. Ne-am intalnit si cu o profesoara din Oradea mai in varsta care venise sa se regaseasca si sa se impace cu Dumnezeu zicea dupa ce avusese niste necazuri in viata. Ne-a mai spus ca pe acest Camin vrea sa invete sa daruiasca si ca la inceputul lui a avut multe pungi cu alune,nuci,migdale, dulciuri care le-a impartit pelerinilor mai nevoiasi. Noi am invitat-o la o masa de pranz,iar ea si-a scos inelul de argint de pe deget si cu multe insistete i la daruit lui nevasta-mea ca amintire.  Alt obicei este ca la sosire sa te premiezi cu o masa regeasca de mariscos, fructe de mare caracatita, sepie,crabi , raci,scoici,etc. Se mananca in grup si se deapana amintiri de pe drum, se rade si se glumeste mult, atmosfera fiind foarte vesela.  In oras ai multe magazine cu suveniruri( ca un bazar),un parc mare plin de flori, trandafiri,arbori magnolii infloriti`,cu multa umbra primitoare pentro plimbare relaxanta Cam asta gasesti la final ca un rezumat ca ai mult mai multe care ne-au mai si scapat.

obositi dar fericiti... Foto0272

 Cum v-ati simtit cand ati ajuns la capat?

     FOARTE FERICIT ca s-a reusit un vis implinit , foarte bucuros, mai maret… ca te-ai imbogatit cu ceva sufleteste, mai destresat contopindu-te cu natura si ai senzatia ca DA  esti si tu bun de ceva daca ai reusit sa faci asta. Trebuie sa completez ca ai si o parere de rau ca s-a terminat si nu mai simti in jurul tau fosnetul frunzelor, parfumul florilor,linistea padurilor si frumusetea lor, cum se inalta in inaltul cerului padurile de EUCALIPT drepti ca lumanarea, parfumul lor special, murmurul raurilor de munte,a apelor curgatoare, simti cateva zile ca iti lipseste ceva…

Am reusit!

Urmeaza partea a treia cu amintiri despre oamenii pe care i-au cunoscut pe drum. Oameni din lumea intreaga, ce isi forteaza limitele pentru a ajunge in Santiago de Compostela. Ioan si Mariana sunt printre romanii care l-au parcurs aaturi de oameni din toata lumea. Felicitari si imbratisari din toata inima.

 

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments

comments

5 thoughts on “Camino – pas cu pas! – partea a doua

  1. ce nu ţi-au spus aceşti doi oameni dragi mie? să spun? să nu spun?
    bine, nu spun decât că-s foarte bucurioasă şi deloc, dar deloc suprinsă de povestitor… 🙂

Lasă un răspuns