Maroc – Ait-Ben-Haddou

Claudia continua povestile despre Maroc

     Şi pentru ca pentru unii Africa înseamnă deşert, Marocul mi-a oferit posibilitatea de a-mi plimba paşii prin nisipul ridicat de vânt ca de o mână neştiută şi nevăzută, asemenea unei fete Morgana, menită parcă să te atragă şi mai mult în mrejele ei.

M2 (2)

   Deşert…nisip…clădiri din pământ roşiatic…vânt…câteva urme de verdeată şi din nou deşert, nisip şi vânt…o lume parcă uitată de vreme şi de absolut tot ceea ce înseamnă civilizaţie. Ai senzaţia că, parcă la comanda cuiva, timpul s-a oprit în loc, iar trecerea vremii a rămas doar un sentiment pe care doar cei din afara acestor locuri îl cunosc. Pământ călcat de mii de ani de berberi şi de cămile, răstălmăcit uneori printre tălpile tenişilor sau sandalelor turiştilor de parcă ar fi vrut să le citească, asemenea unei ghicitori în palmă, pe unde au mai umblat şi ce locuri au mai văzut.

  Acoperită de un sal, reuşeam să văd în zare câteva ziduri din pământ roşu care păreau lipsite de viaţă, asemănându-se cu nişte case părăsite după un asediu al cotropitorilor. Aveam să aflu că locul acesta se numeşte Ait-Ben-Haddou, iar în spatele zidurilor există viaţă. Asezări construite din acelaşi pământ roşu, în care oamenii şi caprele trăiau deopotrivă, fără nicio urmă de condiţii cu care noi suntem obişnuiţi şi de care ne plângem mai toată ziua. De pe înălţimea zidurilor am reuşit să privim în spate deşertul. Am înţeles atunci de ce oamenii aceia sunt bogaţi fără ca măcar în viaţa lor să le fi trecut prin cap asta. Pe metereze, deasupra pământurilor roşii şi al nisipurilor mişcate de vânt, te simţeai stăpânul incontestabil al lumii. Era ca şi cum atingeai cu o mână cerul iar cu picioarele stăpâneai pământul.

[Best_Wordpress_Gallery id=”34″ gal_title=”maroc 10″]

   Nimic din sărăcia locurilor nu m-a mai frapat, pentru că ştiam deja că oamenii aceia erau cu mult mai bogaţi decât noi. În suflete purtau puritatea unei lumi neatinse de ură, iar în faţă li se aşeza la picioare întinderea fără margini. Poate și de aceea fețele oamenilor de acolo erau mereu zâmbitoare. Nu ai fi citit pe dungile brazdate pe față asemenea dunelor de nisip pe care vântul le construia la câțiva pași de ei nici o dezamăgire referitoare la viața pe care o duc. Aceasta era pentru ei normalitatea…trăirea…viața liniștită pe care și-o duceau departe de răutățile lumii. Clipele de liniște le erau din când în când sparte de glasurile și blițurile turiștilor gălăgioși și curioși să le intre în case. Nu păreau deranjați de asta, dimpotrivă, păreau a fi obsnuiți, urmărindu-te cu privirea asemnenea unui părinte ce-și privește copilul care mai face încă o poznă. Îngăduitori…zâmbitori..așteptând parcă secundele mult mai încet decât noi…aceștia sunt oamenii locului pe care parcă Dumnezeu i-a așezat special acolo.

  Acolo, deasupra măreţiei sale Sahara, puteai simţi cum poţi să cucereşti o imensitate fără ca măcar să faci ceva. Era de ajuns să îţi deschizi sufletul şi dintr-o privire ageră, să reuşeşti s-o cucereşti cu o singură clipire. Am mai înţeles atunci de ce locul mai purta numele de Poarta Deşertului. Era un prag imaginar pe care dacă reuşeai să-l treci puteai deveni unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Fără bani sau podoabe, fără ranguri înalte şi fără grija zilei de mâine. Singura bogăţie pe care nu ţi-o putea lua nimeni era accea pe care o ascundeai în suflet. Tot atunci am mai înțeles că, pentru a fi bogat, nu trebuie neapărat să vorbești sau să te faci auzit. Ouarzazate care în traducere liberă înseamnă fără sunet își merita de deplin numele și faima. Era un loc în care tăcerea însemna cu adevărat aur.

  Ameţită parcă de aerul berber şi de whisky-ul marocan care însemna întotdeauna ceai de mentă, am ajuns dintr-o lume de vis într-o lume de film. În pas alert, pentru că se apropia ora închiderii, am păşit în Studiourile Atlas, acolo unde s-au turnat filme ca „Gladiatorul”, “Giuvaerul Nilului”, „Isus din Nazareth”, „Asterix şi Obelix- misiunea Cleopatra” şi „Alexandru cel Mare”. Ei bine, puteaui găsi aici regi, faraoni, Orașe ca Mecca sau Ierusalim, împreună și nedespărțite de nimic.

  Hollywood-ul Marocului ți se întindea la picioare ademenindu-te să te pozezi în piscina Cleopatrei sau cu Ierusalimul în palmă. Un amestec poate greu de înțeles pentru neaveniți și amatori, cu mii de semne de întrebare asupra alegerii acestei locații drept scena atâtor filme celebre. Poate figurația ieftină…cine știe…sau poate pentru că așa trebuia să fie. Pur și simplu locul acesta plin de soare i-a atras pe regizori ca un magnet iar sărăcia locurilor a devenit emblematică pentru bogăâia pe care el o ascundea și pe care nu oricine putea s-o vadă. Acolo, printre statuile de carton și de ghips, mi-am adus aminte de visul meu de o viață: acela de a ajunge la adevăratele piramide. Și cum nimic nu-i întâmplător în lumea aceasta, Marocul avea să mă aducă mai aproape cu un pas de îndeplinirea visului meu de fostă soție de faraon într-o viață anterioară.

Claudia este una dintre colaboratoarele calatoriaperfecta.ro, povesteste grozav de frumos si a promis sa vina curand cu povesti din Egipt de la piramide. Povestile ei le regasiti aici.

mm
Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.
Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments

comments

32 thoughts on “Maroc – Ait-Ben-Haddou

  1. Prin frumoasa ta descriere a tot ceea ce ai vazut si simtit nu ai facut nimic altceva decat sa ma plasezi parca alturi de tine in acele mirifice locuri.

    1. Mulțumesc! Și eu sunt îndrăgostită de pozele mele din Maroc! Urmează Egiptul cât de curând. Am amintiri proaspete de acolo.☺

  2. Atat de mult m-am chinuit sa explic prietenilor cat de mult respect oamenii de acolo dar nu am reusit sa-i fac sa inteleaga de ce. Acum le voi arata cuvintele tale: „În suflete purtau puritatea unei lumi neatinse de ură, iar în faţă li se aşeza la picioare întinderea fără margini.” Intr-adevar scrii foarte frumos si astfel reusesti sa transmiti aceleasi emotii pe care le-ai trai pe viu.

    1. Adelina, iti mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Și tu scrii superb și mi-as dori sa mai putem călători prin locuri de felul acesta! Știm noi de ce! ☺

    1. E o alta lume și o alta civilizație…merita sa ajungi acolo, pentru ca sunt lucruri pe care le poți simți doar pe acele tărâmuri.

  3. Of cat de bine poti tu sa descrii Marocul,deja parca simt iar caldura desertului. Imi este dor de Maroc dar prefer ca sa vad Egiptul dupa ce ti-am vazut pozele 🙂

    1. Mă bucur ca am reușit sa aduc către tine puțin vânt din desert și puțin din briza Oceanului!

  4. Mi-ai trezit amintiri frumoase! Uitasem cat de frumos este Marocul si….. parca acum, din povestile tale, imi pare si mai frumos! 😉

    1. Iar dacă rândurile mele au reușit sa te facă sa simți asta, acest fapt nu poate decât sa mă bucure!

Lasă un răspuns